Un irakian suspectat de ”atacuri teroriste” prin acte de sabotaj vizând reţeaua feroviară germană, în octombrie şi decembrie 2018, a fost reţinut luni la Viena, a anunţat miercuri parchetul din capitala austriacă, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două incidente - distincte -, pe căi ferate în Germania, nu s-au soldat cu victime sau pagube majore, însă ”doar o eroare tehnică a împiedicat crimele planificate”, subliniază într-un comunicat Parchetul din Viena.

Un irakian în vârstă de 42 de ani, care trăieşte la Viena, este suspectat că a fost implicat în aceste fapte, catalogate de justiţia austriacă drept ”atacuri teroriste”.

El a fost arestat luni, la domiciliu, în urma unei anchete comune a autorităţilor austriere şi germane.

Parchete de la Munchen şi Berlin şi poliţia bavareză acuză, într-un comunicat, că suspectul prezintă ”simpatii manifeste” faţă de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

În cele două incidente, documente cu privire la inscripţii în limba arabă au fost descoperite în apropierea celor două sabotaje.

Un steag al SI a fost, de asemenea, decoperit pe linia ferată în apropiere de Berlin.

O primă tentativă a unui presupus sabotaj a avut loc la începutul lui octombrie 2018, când un cablu de oţel a fost plasat pe o cale ferată care asigură o legătură între Nuremberg şi Munchen. Un tren de cursă lungă a rupt acest cablu şi a suferit ”pagube uşoare”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.