Fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ambele cauze discutate, miercuri, de Secţia pentru procurori în materie disciplinară au fost amânate şi că aşteaptă decizia. Întrebată despre negocierile pentru funcţia de procuror-şef european, Kovesi a spus că şi-a făcut treaba din punct de vedere profesional şi că nu ştie care elemente sunt luate în calcul în cadrul negocierilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Eu nu fac apărări publice. Văd că există tendinţa de a fi judecată public, nu îmi fac apărarea pe scările instituţiei. Mi-am făcut înăuntru apărarea. Oricum, ambele cauze au fost amânate, o sa vedem soluţia", a declarat Kovesi la ieşirea de la CSM, unde Secţa pentru procurori n materie disciplinară a discutat două acţiuni formulate împotriva sa de către Inspecţia Judiciară.

Întrebată despre negocierile pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european, Kovesi a spus că din punct de vedere profesional şi-a făcut treaba.

”Se negociază profesionalismul celui care trebuie să deţină această funcţie. (...) Aştept rezultatul acetor discuţii care se poartă între Consiliul European şi Consiliu, nu ştiu ce elemente de negociere sunt avute în vedere”, a spus Kovesi.

Ea a precizat că nu a discutat cu nimeni despre procedură, dar se bazează pe faptul că s-a clasat prima în urma selecţiei realizate de comisia tehnică, dar şi în urma audierii publice din Parlamentul European.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM a discutat, miercuri, două acţiuni disciplinare în cazul Laurei Codruţa Kovesi, într-una fiind vizat şi Marius Iacob. Tot miercuri, are loc o nouă rundă de negocieri PE-Consiliul UE pentru postul de procuror - şef european, la care candidează fosta şefă a DNA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.