Manifestaţii au avut loc marţi în numeroase oraşe, în Siria, în semn de protest faţă de recunoaşterea de către Statele Unite a suveranităţii israeliene în partea ocupată şi anexată a Platoului Golan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni, la Casa Albă, în prezenţa premierului israelian Benjamin Netanyahu - aflat în plină campanie electorală - un decret prin care recunoaşte suveranitatea istraeliană în acest teritoriu cucerit în 1967 de statul evreu şi anexat în 1981. ONU nu a recunoscut vreodată această anexare.

Guvernul sirian a denunţat încă de luni ”un violent atac contra integrităţii teritoriale” a Siriei.

Marţi, sirieni au ieşit în stradă, în semn de protest faţă de decizia americană, la Homs (centru), la Qamishli şi Al-Hasakah, în nord-vestul ţării, aflat la sub administraţie kurdă, la Alep (nord), Deir Ezzor (est), în capitala Damasc, dar şi în fiefurile preşedintelui Bashar al-Assad, la Latakia şi Tartus, potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana.

Ei au agitat portrete ale preşedintelui şi steaguri siriene şi palestiniene, potrivit aceleiaşi surse.

”Parti-pris-ul sfruntat al Statelor Unite în favoarea Israelului nu va schimba identitatea siriană a Golanului”, a declarat ministrul Informaţiilor Imad Sara la televiziunea de stat în timpul manifestaţiilor de la Damasc.

Platoul ”Golan este arab şi sirian, că le place ori nu”, a declarat pentru AFP un manifestant, Mohammad Shaaban, la Alep.

”America este acum primul inamic al arabilor”, a denunţat, într-o declaraţie pe care a citit-o în faţa sediului Palatului Justiţiei, la Damasc, un reprezentant al Ordinului avocaţilor sirieni, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat. La Hama (centru), avocaţii au întrerupt audierile timp de o oră, în semn de protest, potrivit Sana.

Rusia şi Iranul, aliaţii regimului sirian, dar şi o serie de state arabe au respins decizia Statelor Unite.

Consultări cu uşile închise, la New York, ale Consiliului de Securitate al ONU - prevăzute de mai mult timp - urmează să aibă loc miercuri, pe tema Forţei ONU (FINUL) desfăşurate în Platoul Golan.

O reuniune lunară publică, marţi, a Consiliului de Securitate al ONU, cu privire la Orientul Mijlociu urmează să le permită membrilor instanţei ONU să evoce decizia americană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.