George Papadopoulos, primul membru al echipei de campanie a lui Donald Trump care a fost inculpat de către Robert Mueller în cadrul anchetei ruse şi-a renegat înţelegerea prin care a pledat vinovat în schimbul reducerii pedepsei, într-o carte publicată marţi, şi dă asigurări că a fost supus unui şantaj de către serviciile procurorului special, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Papadopoulos, care a fost consilierul lui Trump în afaceri internaţionale în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2016, şi-a multiplicat atacurile la adresa anchetei lui Mueller, după ce a ispăşit, în decembrie, o pedeapsă de 12 zile de închisoare.

El a peldat vinovat, în octombrie 2017, de acuzaţia că a minţit poliţia federală (FBI) cu privire la date şi la natura contactelor sale cu un profesor maltez cu legături cu oficiali din cadrul Guvernului rus.

În cartea sa, Papadopoulos susţine că oameni ai procurorului Mueller l-au avertizat că, dacă refuză să pledeze vinovat, el urma să fie inculpat pentru că nu s-a înregistrat ca agent străin în cadrul unor tranzacţii cu un om de afaceri israelian care l-a plătit cu suma de 10.000 de dolari în numerar.

”Mă confruntam cu o alegere: să accept acuzaţiile cu privire la minciună sau pe cele ale FARA (Foreign Agents Registration Act)", scrie el în cartea "Deep State Target: How I Got Caught in the Crosshairs of the Plot to Bring Down President Trump" (”Ţinta statului profund: cum m-am trezit în bătaia puştii complotului care vizează să-l dea jos pe Donald Trump”).

”Povestea mea se înscrie într-o poveste mai largă. Povestea lui Trump  şi povestea opririi lui Trump sau încercării de a face acest lucru”, continuă Papadopoulos în cartea sa. ”Preşedinţia Trump este prima ţintă a acestei întregi nebunii”.

Echipa procurorului special nu a comentat aceste acuzaţii.

Robert Mueller şi-a încheiat vineri ancheta şi i-a trimis concluziile sale secretarului Justiţiei William Barr, potrivit căruia procurorul special nu a găsit vreo probă care să permită să se spună că a existat o conspiraţie sau complicitate între echipa de campanie a lui Trump şi eforturile depuse de Rusia de a se amesteca în rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din 2016.

În înţelegerea prin care a pledat vinovat, George Papadopoulos a recunoscut că profesorul maltez Joseph Mifsud i-a spus, în aprilie 2016, că Rusia se afla în posesia a mii de e-mailuri susceptibile să o ”murdărească” pe candidata democrată Hillary Clinton.

În iulie 2016, site-ul WikiLeaks a publicat mii de e-mailuri aparţinând Comitetului Naţional Democrat - o operaţiune efectuată de către Rusia, potrivit agenţiilor americane de informaţii.

George Papadopoulos a recunoscut că a minţit prin faptul că a dat asigurări FBI că a obţinut aceste informaţii de la Mifsud înainte să fie consilier în echipa de campanie a lui Donald Trump. În realitate el lucra deja în campania lui Trump.

El i-a spus, de asemenea, în mai 2016, unui diplomat australian, Alexander Downer, că Rusia deţinea ”calomnii” despre Clinton - o informaţie transmisă autorităţilor americane de către Australia.

În cartea sa, Papadopoulos susţine că nu a căutat să mintă FBI. ”Fără să îmi consult calendarul sau e-mailurile, nu-mi amintesc cu exactitate cronologia evenimentelor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.