Parlamentarii britanici au preluat controlul Brexitului de la guvern pentru o zi într-o încercare neobişnuită de a găsi o cale de a ieşi din impas după ce acordul premierului Theresa May cu UE a fost respins, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, miercuri parlamentarii vor vota pentru mai multe opţiuni privind Brexitul, acordând astfel parlamentului o şansă de a indica dacă susţine un acord care ar implica legături mai apropiate cu Bruxelles-ul pentru ca apoi guvernul să se îndrepte în acea direcţie.

La aproape trei ani de la referendumul prin care britanicii au votat ieşirea din UE şi cu patru zile înainte de data iniţială a ieşirii oficiale, rămâne neclar când sau dacă va avea loc Brexitul, parlamentul şi naţiunea britanică fiind divizate.

Votul din parlament subliniază pierderea autorităţii premierului Theresa May asupra propriilor parlamentari şi miniştri, deşi ea a afirmat că guvernul nu este obligat să ţină cont de aşa-numitele voturi indicative.

„Guvernul va continua să ceară realism, orice opţiune luată în considerare trebuie să fie livrabilă în negocierile cu UE”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Ieşirea din UE.

Duminică, ministrul Brexitului Stephen Barclay a declarat că dacă parlamentul va prelua controlul asupra procesului Brexitului, consecinţa ar putea fi organizarea unor alegeri anticipate, această variantă fiind susţinută cel mai probabil de Partidul Laburist din opoziţie.

May a afirmat de asemenea că nu va implementa o propunere care este împotriva manifestului ei din campanie în care a promis o separare clară de UE.

Dacă parlamentarii vor ajunge la un consens miercuri, deşi ar putea fi dificilă transformarea voturilor indicative în lege, acest lucru ar pune presiune pe un premier care a acuzat parlamentul că nu are o altă soluţie viabilă în afara acordului său.

Votul de luni a fost lansat de Oliver Letwin, un parlamentar din Partidul Conservator al lui May. Premierul a recunoscut anterior că acordul la care a ajuns cu UE nu are destulă susţinere pentru a fi aprobat.

May nu a exclus posibilitatea unui nou vot asupra acordului, care ar putea avea loc joi.

The Sun a informat că ea a sugerat duminică că ar putea demisiona dacă va convinge destui parlamentari din partidul ei să îi susţină acordul.

Unii parlamentari i-au cerut deja oficial să îşi dea demisia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.