Câteva mii de ”veste galbene”, care au ocolit Champs-Elysées, unde manifestaţiile au fost interzise, au defilat sâmbătă calm la Paris, într-un ”act 19” marcat însă de tensiuni şi incidente în mai multe oraşe, inclusiv la Montpellier, Nisa şi Nantes, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numeroase furgoane aparţinând poliţiei, vehicule blindate şi tunuri cu apă au fost poziţionate încă de sâmbătă diimineaţa în mijlocul celebrului bulevard parizian, care a fost săptămâna trecută teatrul unor revolte şi jafuri ce au pus Executivul sub presiune.

Descurajate de acest nou dispozitiv şi de un impozant dispozitiv de încadrare poliţist, ”vestele galbene” au preferat să defileze între Piaţa Denfert-Rochereau (sud) şi Bazilica Sacré-Coeur (nord), după care au început să disperseze către ora locală 16.30 (17.30, ora României), a constatat o jurnalistă AFP.

”Ar fi fost o provocare să se ducă pe Champs, având în vederea reprimarea pe care au anunţat-o”, a apreciat un funcţionar în vârstă de 57 de ani, Jean-Paul Tonson.

Potrivit unor estimări ale Ministerului de Interne, contestate cu regualritate de ”vestele galbene”, acest act 19 a reunit 8.300 de persoane în Franţa, la ora locală 14.00 (15.00, ora României) - dintre care 3.100 la Paris - în uşoară scădere faţă de săptămâna trecută.

În urma unei epurări, săptămâna aceasta, la conducerea Prefecturii Poliţiei, Executivul a promis ”fermitate” şi a anunţat o ”consolidare” cu militari, provocând un val de nemulţumire. ”Nu vom avea vreo milă faţă de spărgători”, a avertizat ministrul Justiţiei Nicole Belloubet.

La ora locală 15.30 (16.30, ora Rimâniei), 56 de persoane erau reţinute în capitală, alte 45 au primit avertismente pentru că au defilat într-un perimetru interzis, iar 5.628 fuseseră efectuate, a declarat pentru AFP Prefectura Poliţiei.

”Eu credeam că oamenilor avea să le fie frică să vină, din cauza militarilor, însă suntem numeroşi, (mişcarea) nu şi-a pierdut suflul”, s-a felicitat Alexandre, în vârstă de 38 de ani, aşezat pe treptele Sacré-Cœur.

”SUNTEM AICI!”

Situaţia era mult mai tensionată în provincie.

La Montpellier, unde nu s-au impus sâmbătă restricţii de manifestare, ciocniri au avut loc la aproximativ două ore după plecarea unei coloane de aproximativ 4.500 de persoane, potrivit prefecturii.

Către ora 16.00 (17.00, ora României), forţele de ordine au somat, iar apoi au trecut la tiruri intensive de grenade lacrimogene, iar manifestanţi au aruncat cu doze şi sticle de bere, a constatat o jurnalistă AFP.

Tensiuni erau palpabile în mai multe oraşe, în care manifestaţii au fost interzise în locuri emblematice şi puncte tradiţionale de adunare ale ”vestelor galbene”.

La Nisa, ciocniri au izbucnit sâmbătă după-amiaza, după ce câteva sute de manifestanţi au încercat să pătrundă în perimetrul interzis adunărilor, declanşând tiruri intensive de gaze lacrimogene.

În total 26 de persoae au fost reţinute, potrivit prefecturii, iar o manifestantă a fost rănită în oraşul în care sunt aşteptaţi duminică şi luni preşedinţii francez Emmanuel Macron şi chinez Xi Jinping.

La Bordeaux, un loc puternic al mişcării, tensiuni s-au resimţit în centrul oraşului, un loc interzis manifestaţiilor, odată cu sosirea unor activişti "black blocks" sâmbătă după-amiaza, a constat o jurnalistă AFP.

Mulţimea era mai puţin numeroasă ca de obicei în oraş, unde mulţi nu şi-au pus tradiţionala vestă. ”Este pentru a evita să se tragă în mine cu flash balls. Iar aşa voi putea pleca mai uşor dacă (situaţia) degenerează”, a declarat o femeie în vârstă de peste 50 de ani.

În La Rochelle, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene împotriva unor manifestanţi, care au aruncat cu proiectile în ea, în apropierea vechiului port, unde accesul a fost interzis, a constatat un corespondent AFP.

Ultrastânga prezentă în forţă la Paris sâmbăta trecută ”vrea să se mobilizeze, însă privilegiind manifestaţii regionale”, a apreciat o sursă din cadrul poliţiei înaintea acstei zile de acţiune.

La Nantes, 400 de manifestanţi au pornit, către ora locală 14.00 (15.00, ora României) într-o manifestaţie la periferia oraşului, care s-a tensionat după ce jandarmii au vrut să respingă manifestanţi ce nu voiau să se supună.

La Toulouse, scandând ”suntem aici chiar dacă Macron nu vrea”, câteva mii de ”veste galbene” au manifestat la începutul după-amiezii în centrul oraşului.

O pensionară din domeniul Educaţiei, Véronique, voia ca manifestanţii să sfideze interdicţia. ”Trebuie să mergem acolo, nu suntem în stradă degeaba, ci pentru a ne apăra drepturile”, sublinia această ”vestă galbenă”.

Forţele de ordine au sfârşit prin a dispersa câteva mii de ”veste galbene” în perimetrul din jurul pieţei capitoliului, unde manifestaţiile au fost interzise, şi au arestat cel puţin trei persoane, potrivit unei jurnaliste AFP.

Forţele de ordine au încercat să aresteze tineri adunaţi în spatele unei banderole roşu-negre, dintre care unii aveau faţa ascunsă cu eşarfe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.