Deputatul USR Claudiu Năsui a vrut să îşi deschidă birou parlamentar în Teleorman, însă conducerea Camerei Deputaţilor i-a respins solicitarea, fără vreo explicaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Domnul Dragnea nu vrea să piardă Teleormanul, deşi Teleormanul are numai de pierdut. Săptămâna aceasta am primit răspuns la cererea de deschidere a unui birou parlamentar la Teleorman. Răspunsul a fost unul negativ, fără explicaţii sau dezbatere”, anunţă Claudiu Năsui.

El spune că acest lucru s-a întâmplat deşi Parlamentul a adoptat o modificare a Regulamentului prin care deputaţii şi senatorii îşi pot înfiinţa cabinete parlamentare şi în alte judeţe decât cel unde au candidat, în condiţiile în care votul la alegerile parlamentare a fost pe listă, şi nu uninominal.

„De altfel, domnul Dragnea are 3 astfel de birouri: două la Alexandria şi unul la Bucureşti, deschis la final de 2017. Cererile dumnealui nu au avut impedimente în a fi aprobate de conducerea forului legislativ. Aceasta nu este prima oară când o cerere venită din partea USR de a deschide birouri în teritoriu este respinsă fără explicaţii şi fără dezbatere. (...) Ceea ce este clar e că cei din Partidul Social Democrat nu vor alternative în judeţele pe care le controlează şi unde şi-au început baronatul local. Aceste locaţii sunt şi printre cele mai sărace şi mai subdezvoltate din ţară, deşi liderii lor au inventat programele de dezvoltare locală prin care se sifonează milioane de lei din bani publici. Aceste abuzuri trădează că aparatul de partid se teme de orice dezechilibre ar putea apărea. USR creşte şi dorinţa noastră este să fim cât mai prezenţi şi cât mai reprezentativi pentru toţi românii, indiferent de mediul de provenienţă sau locaţie. Astfel de încercări de intimidare nu ne descurajează, ci ne motivează mai mult”, încheie deputatul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.