Organizatorii Festivalului Neversea, care va avea loc între 4 şi 7 iulie, pe o plajă din Constanţa, au anunţat alţi artişti care vor urca pe scenele festivalului, printre aceştia aflându-se Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, pe cele şapte scene amplasate pe plaja Neversea vor urca unii dintre cei mai buni artişti ai momentului. După ce şi-au anunţat prezenţa G-Eazy, Jessie J, Steve Aoki, Afrojack, Lost Frequencies, lista este completată de Alesso, Bassjackers, DJ Snake, KSHMR, Salvatore Ganacci, Sean Paul, Vini Vici, Boris Brejcha, Dubfire, Agents of Time, A Skillz, Deliquent Habbits, Dub Fx şi mulţi alţii.

DJ Snake este un DJ de origine franceză care a colaborat cu Diplo şi MO la piesa „Lean on” a celor de la Major Lazer. Artistul este şi producător şi a fost nominalizat la premiile Grammy cu albumul „Born this way” produs pentru Lady Gaga.  A câştigat premii pentru piesa „Turn down for what” şi a avut numeroase colaborări cu artişti internaţionali precum Justin Bieber, Selena Gomez şi Cardi B. Piesa pentru care a colaborat cu Major Lazer „Lean On” a depăşit 2,5 miliarde de vizualizări, iar cea mai nouă piesă a artistului, „Taki Taki”, numără deja peste 1,1 miliarde de vizualizări.

Sean Paul va urca pe scena principală a festivalului şi îşi va provoca fanii să-l acompanieze la cele mai cunoscute hituri ale acestuia: „Give It Up To Me”, „Mad Love”, „She Doesn’t Mind”, „Get Busy”, „Press It Up” şi multe altele.

DJ-ul suedez ALESSO se reîntoarce la Neversea. A lucrat cu numeroşi artişti internaţionali printre care David Guetta, Calvin Harris şi Usher.

Salvatore Ganacci vine în această vară pentru prima dată în România pe scena principală a festivalului Neversea. Pe numele său real Emil Kobilic, artistul şi-a căpătat numele de Salvatore Ganacci de la prietenii lui, după ce acesta îşi încurca adversarii la fotbal cu părul său lung.

“Ritmurile tribale combinate cu muzica trance vor răsuna în vară pe plaja Neversea şi vor fi aduse de cei de la Vini Vici. Recent colaborarea lor cu regele muzicii trance, Armin van Buuren a primit discul de aur pentru hitul “Great Spirit” lansat în 2016. KSHMR se reîntoarce la malul Mării Negre, pe plaja Neversea. Experienţa de anul trecut a fost una unică pentru el, asa că, şi în acest an le va călăuzi fanilor paşii prin muzică, spre un răsărit de neuitat”, se arată în comunicat.

Festivalul Neversea are o latură dedicată muzicii alternative şi comunităţilor din jurul lor, concentrându-se pe artişti şi subgenuri specifice de muzică electronică, cu reflexii din cultura underground. Scena Temple va fi reprezentată în acest an de nume sonore din scena internaţională de techno: Boris Brejcha, Agents Of Time sau Dubfire, alături de o parte dintre faimoşii pionieri ai muzicii electronice din România: Arapu, Cap, Cezar, Dan Andrei, Kozo, Livio&Roby, Prâslea, Priku, Raresh, Sit, Sublee şi Suciu.

“Cu invitaţi de elită ca Chinese Man feat. ASM & Youthstar, Deliquent Habbits, Dub Fx sau A Skillz, scena The Ark activează interesul pentru hip-hop şi drum and bass, promovând totodată şi noile valuri de trap, grime şi muzică bass”, a menţionat sursa citată.

Abonamentele pentru cea de-a treia ediţie a festivalului Neversea se pot cumpăra de pe neversea.com la preţul de 499 de lei plus taxe sau de la partenerii festivalului afişaţi pe site. Preţul final al abonamentelor pentru festivalul NEVERSEA, ediţia 2019 va fi de 599 de lei plus taxe.

Festivalul Neversea va avea loc în perioada 4-7 iulie, pe o plajă din Constanţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.