Preşedintele Conisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker a anunţat miercuri că nu se aşteaptă la o decizie cu privire la Brexit în cursul summitului Uniunii Europene (UE) prevăzut joi şi vineri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Iar eu consider, iar asta poate că vă surprinde, că nu va exista o decizie săptămâna aceasta, în timpul Consiliului European, ci va trebui probabil să ne vedem din nou săptămâna viitoare, pentru că Theresa May nu are vreun acord asupra a ceva în cadrul Consiliului Miniştrilor ori în Parlament”, a declarat Juncker într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk.

”Atât timp cât nu ştim la ce ar putea să spună Regatul Unit «da», nu putem să ajungem nici la o decizie”, a subliniat el.

O sursă apropiată Guvernului britanic a declarat miercuri la BBC că premierul Tehresa May ”nu va cere o amânare lungă” a Brexitului.

Contactat de AFP, Downing Street nu a confirmat această informaţie.

Un purtător de cuvânt al Theresei May a anunţat marţi că premierul conservator urma să-i ”scrie lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European (...) pe subiectul prelungirii Articolului 50” al Tratatului de la Lisabona, în virtutea căruia data Brexitului a fost stabilită la 29 martie.

”Noi rămânem în dialog cu britanicii, nu ne aflăm în situaţie de război cu Regatul Unit, ci de negocieri, iar aceste negocieri sunt terminate”, a subliniat Juncker.

”Noi nu putem să facem mai mult. Dacă trebuie să discutăm alte scenarii acum, atunci avem nevoie de propuneri”, a îndemnat el, adăugând că premierul britanic urmează să prezinte ”idei clare, în timp”.

În lipsa unei amânări - scenariul implicit este al unui divorţ brutal (”no deal”) între Londra şi UE, după ce acordul retragerii încheiat de negociatori britanici şi europeni a fost respins masiv în două rânduri de Parlamentul britanic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.