Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 de voturi „împotrivă” şi două abţineri. Deputatul PSD Florin Iordache a declarat că nu i-a trecut nemulţumirea faţă de activitatea ministrului Justiţiei, dar nu era de acord cu criticile din moţiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Eu am spus şi la grup, am spus şi în plen nemulţumirea pe care o am eu şi probabil o au şi colegii mei este vizavi de activitatea ministrului Tudorel Toader. Nemulţumirea nu mi-a trecut. Asta nu înseamnă că am putut vota o moţiune iniţiată de colegii din PNL sau USR, pentru că erau foarte multe critici cu care nu eram de acord, de la legile justiţiei, coduri, secţia specializată. Ceea ce am cerut eu în plen la acel moment şi cer în continuare este ca dl ministru în perioada următoare să vină cu nişte propuneri legislative normale, potrivit programului de guvernare”, a declarat Iordache după respingerea moţiunii.

Întrebat ce va face PSD după ce expiră termenul pe care i l-a dat lui Toader pentru adoptarea unor ordonanţe de urgenţă pe justiţie, Florin iordache a replicat: „Aşteptăm să expire termenul şi poate dl ministru, cu acele ordonanţe pe care le are pregătite, va ieşi în şedinţa de Guvern”.

Moţiunea a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeaşi zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei. Moţiunea trebuia să fie votată de către deputaţii pe 7 martie, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.

La dezbaterea moţiunii, deputatul PSD Florin Iordache l-a criticat pe ministrul Justiţiei, cerându-i să spună când dă ordonanţa de urgenţă pentru modificarea codurilor penale şi pentru revizuirea sentinţelor date de completurile de 5 judecători şi a precizat că, în PSD, atunci când ai greşit demisionezi sau eşti remaniat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.