Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi seara, la TVR 1, că OUG 114 va fi modificată, iar „taxa pe lăcomie” se schimbă în „stimulent pentru hărnicie”, prin care băncile să finanţeze economia reală. Teodorovici a mai declarat că în aprilie Guvernul ar putea aproba amnistia fiscală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am promis că, până la final de luna martie, se face o modificare a acestei ordonanţe. Partea de bănci, mâine dimineaţă, am o discuţie la Ministerul de Finanţe cu reprezentanţi ai sistemului bancar, am avut şi azi cu colegi de la Banca Naţională. Mâine, eu zic că închidem modificările legate de sistemul bancar. Se schimbă taxa pe lăcomie în stimulentul pentru hărnicie. Dacă banca sau băncile, de la caz la caz, îşi asumă că vor finanţa economia noastră reală, care are nevoie de finanţare, atunci inclusiv taxa…”, a declarat Eugen Teodorovici.

El a susţinut că astfel taxa poate ajunge la zero.

„Acest mecanism care este foarte flexibil stimulează banca şi taxa care se pune pe o parte din activele financiare rămase ca fiind impozabile se poate duce către zero până la final de an, dacă băncile dovedesc că au finanţat companiile din România, persoanele fizice, titlurile de stat. Am pus zero, pentru că eu nu pun taxă, am mai spus-o”, a precizat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a anunţat, totodată, că în aprilie ar urma ca Guvernul să aprobe amnistia fiscală.

„Vine amnistia fiscală pentru companiile publice şi pentru cele private şi această propunere va fi foarte bine primită de mediul de afaceri”, a declarat Teodorovici.

Întrebat dacă va fi valabilă şi pentru firmele aflate în insolvenţă, el a răspuns: „Va fi valabilă pentru tot ce înseamnă… şi pentru cei care sunt în eşalonări şi reeşalonări”.

„În aprilie eu vreau să putem să o dăm în Guvern. (…) Pentru o companie de stat e singura şansă şi unica probabil să poţi să o readuci în economie ca un actor activ”, a spus Teodorovici.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.