Primarul general Gabriela Firea a cerut, luni, Societăţii Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. anularea de urgenţă a licitaţiei pentru mobilier urban cu valoare estimată la peste 110 de milioane de lei. În plus, Firea a dispus sancţionarea conducerii companiei şi efectuarea de verificări, având în vedere că achiziţionarea de mobilier urban nu este considerată o prioritate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere informaţiile apărute în mass-media, potrivit cărora Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. a lansat o licitaţie pentru achiziţionarea de mobilier stradal, cu o valoare care poate ajunge la peste 110 milioane de lei, Primăria Municipiului Bucureşti informează: Primarul General, Gabriela Firea, a solicitat Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. anularea de urgenţă a procedurii iniţiate. Totodată, edilul şef a dispus sancţionarea conducerii companiei, precum şi efectuarea unor verificări la nivelul acestei societăţi”, a transmis, luni, Primăria Capitalei.

Sursa citată a precizat că Societatea Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje şi-a asumat realizarea unor lucrări importante de infrastructură, precum Prelungirea Ghencea, Pasajul Nicolae Grigorescu-Splai Dudescu (Etapă a ÎI a), Pasajul Doamna Ghica, dar şi Străpungere Avionului-Nisipoasă, materiile prime necesare executării acestor lucrări de infrastructură fiind prioritare, nu mobilierul urban.

Societatea Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti S.A. a intenţionat să cumpere bănci, coşuri de gunoi, jardiniere şi alt mobilier urban, valoarea estimată a licitaţiei depăşind 110 milioane de lei.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.