Desfacerea unei căsătorii poate avea loc cu sau fără acordul între părţi. Conform noului Cod Civil, divorţul poate fi cerut prin acordul părţilor, la cererea unuia dintre cei doi soţi, când există motive bine întemeiate ce fac ca o căsătorie să nu mai fie posibilă. De asemenea, divorţul poate fi dorit la cerere, când separarea în fapt este de cel puţin 2 ani existentă sau când starea de sănătate a unuia dintre cei doi nu mai face posibilă continuarea căsătoriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ideal este ca cei doi soţi să se înţeleagă cu privire la divorţ. În lipsa unui acord între cei doi, intervine un proces ce poate dura. Ce se întâmplă însă când unul dintre soţi nu este de acord cu o astfel de acţiune?

Într-un proces de divorţ puteţi fi asistat şi consiliat de către un avocat Sibiu sau din oraşul de provenienţă, unde se va depune şi cererea de divorţ. Conform legii, nu este obligatoriu să aveţi în vedere colaborarea cu un avocat, dar situaţia este mai sensibilă acolo unde nu există un acord între părţi. Mai departe de divorţ va urma şi partajul bunurilor comune, procedura ce implică clar nevoia unui specialist.

Menţiune: chiar dacă există o înţelegere între soţi privind procedurile de divorţ, cei doi nu ar trebui să apeleze la un avocat comun decât dacă doresc doar consiliere cu privire la redactarea actelor necesare.

Divorţul prin acord

Divorţul soţilor poate fi pronunţat de instanţa judecătorească, fără să conteze durata sau existenţa copiilor ce au rezultat din căsătorie. Cererea specifică se depune de ambele părţi sau de una dintre acestea, în timp ce cealaltă parte acceptă. Ca drept urmare instanţa nu oferă o culpă uneia dintre părţi.

Dacă cererea de divorţ este motivată, instanţa trebuie să constate cauzele temeinice, raporturile dintre soţi grav vătămate, de ce nu se poate continua căsătoria.

Interesant de ştiut – ca urmare a unui divorţ, soţul sau soţia care a preluat numele celuilalt poate cere să rămână cu acesta sau nu. Chiar dacă partenerul nu este de acord, instanţa poate admite păstrarea numelui, dacă la mijloc este interesul unui minor sau dacă persoană în cauză este cunoscută cu numele de căsătorie.

Soluţii avantajoase

În unele cazuri cei doi soţi se orientează după metoda avantajoasă din toate punctele de vedere. Se ştie că un divorţ presupune timp de aşteptare până la soluţionate, dar şi costuri. În primul rând, este bine de stabilit cu un avocat care vă sunt interesele. Căutaţi un avocat specializat în dreptul familiei, nu doar pentru divorţ, ci şi pentru procedurile ce vor urma – partaj, custodie, după caz. În acest sens, AVM Consult este o recomandare. Cazurile de divorţ pot fi complicate nu doar pentru că nu ar exista un acord a uneia dintre părţi. Aşadar, aflaţi că puteţi cere despăgubiri de la soţul vinovat, că puteţi avea pretenţii de tip obligaţii de întreţinere. Avocatul vă îndrumă cel mai bine.

Aşadar, cu un avocat de partea voastră, şansele de a alege calea potrivită de divorţ se va defini de la caz la caz. La notar spre exemplu procedura presupune 2 sau 3 prezenţe, o serie de documente, pentru ca în  final să se transmită Stării Civile informaţia specifice. Această metodă vă scuteşte de instanţă şi are de regulă un termen mai scurt de soluţionare. Costurile însă ar putea să depăşească pe cele aferente unui divorţ prin instanţă, cu asistenţa unui avocat.

Puţini ştiu că divorţul se poate realiza direct la Starea Civilă. Deşi este o metodă mai avantajoasă din punct de vedere financiar, este important să existe acord între soţi cu privire la demers. Aici veţi depinde de timpul de programare stabilit de autoritatea competentă. Cum aglomeraţia este des întâlnită, efectuarea divorţului poate dura mai mult decât vă doriţi.

Indiferent de calea aleasă, este important a găsi calea comună cu fostul partener. Avocatul poate intermedia discuţiile între aceştia. Sunt aşadar evitate discuţiile în contradictoriu purtate în şedinţele publice şi traumele ce rezultă dintr-un divorţ. Procedura de acest gen determină sentimente negative şi declanşează un lung şir de frustrări, supărări şi dorinţa de răzbunare. Totuşi divorţul trebuie să fie nevoia de a intra într-o normalitate pe care căsătoria nu o poate oferi.

Consultaţi un avocat înainte de orice demers, optând pentru calea corespunzătoare care să diminueze costuri, dar mai ales prelungirea unei situaţii nedorite. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.