Premierul britanic Theresa May ar putea renunţa să supună din nou, săptămâna aceasta, votului deputaţilor acordul retragerii negociat cu Uniunea Eurpeană (UE), în cazul în care nu obţine suficientă susţinere, ceea ce ar conduce la o amânare a Brexitul mai târziu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu este sigur” că se va organiza un vot la începutul săptămânii, aşa cum s-a prevăzut, a declarat la BBC ministrul Finanţelor Philip Hammond. ”Noi prezentăm un nou acord doar dacă suntem siguri că un număr suficient de colegi de-ai noştri şi din (micul partid unionist nord-irlandez) DUP sunt pregătiţi să-l susţină pentru ca să treacă în Parlament”, a adăugat el.

Ministrul Comerţului Internaţional Liam Fox a subliniat, la Sky News, că ”va fi dificil de justificat organizarea unui vot, dacă suntem siguri că pierdem”.

Tratatul retragerii, rezultatul unor negocieri dure cu Bruxellesul, menit să implementeze un Brexit blând, la 29 martie, a fost respins masiv la 15 ianuarie - cu 432 la 202 voturi - şi la 12 martie - cu 391 de voturi la 242.

Premierul a prevăzut să-l prezinte din nou deputaţilor marţi, înaintea unui Consiliu European, prevăzut joi. Până atunci, May încearcă să-i convingă pe euroscepticii duri din partidul său şi pe deputaţii din cadrul DUP, aliatul său în Parlament să-şi schimbe poziţia.

Aceştia se opun ”plasei de siguranţă” (”backstop”), o dispoziţie a acordului menită să evite o reimpunere a unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi care prevede ca Regatul Unit să rămână într-un ”teritoriu vamal unic” cu UE.

Susţinătorii Brexitului se tem că acest lucru le-ar ancora ţara pe termen nedeterminat la UE, iar unioniştii refuză să se confere un statut special Irlandei de Nord.

ACEST ACORD SAU BREXITUL CADE

Theresa May are nevoie de votul a 75 de parlamentari suplimentari pentru a obţine ratificarea acordului retragerii.

Unii s-au alăturat taberei sale, precum Esther McVey, care a demisionat în noiembrie din postul de ministru al Muncii, din cauza dezacordului cu textul.

În pofida faptului că acesta rămâne un ”acord prost”, ”alegerea pe care o avem de făcut este (între) acest acord sau niciun Brexit”, a justificat ea duminică la Sky News.

La fel ca ea, un ”număr important” de deputaţi şi-au schimbat poziţia, pentru că alternativele la acordul negociat de Theresa May le par ”prea dezagreabile”, a dat asigurări Philip Hammond. Cu toate acestea, ”rămâne mult de lucru”.

Loială reputaţiei sale îndărătnice, Theresa May i-a implorat din nou pe parlamentari să i se alăture, într-un editorial în Sunday Telegraph.

În cazul în care suferă un nou eşec în Parlament, regatul ar putea ”să nu părăsească UE luni de zile, dacă o va mai face vreodată”, a avertizat ea, mizând pe strategia fricii, în momentul în care tabăra pro-Brexit se întreabă dacă votul său se va concretiza vreodată.

Manifestanţi pro-Leave au început sâmbătă un lung marş de protest din nord-estul Angliei şi până la Parlamentul de la Londra.

Theresa May a avertizat, de asemenea, că o amânare îndelungată a Brexitului ar obliga regatul să organizeze alegeri europene la sfârşitul lui mai.

”Ideea ca britanicii să se ducă la urne pentru a alege deputaţi europeni, la trei ani după ce au votat să prăsească UE, este abia suportabilă. N-ar exista un simbol maiputernic al eşecului colectiv al Parlamentului”, a scris şefa Guvernului.

Catalogând drept ”ridicolă” o a treia încercare a Theresei May, liderul partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie, Jeremy Corbyn, a avertizat că laburiştii ar putea încerca din nou să dea Guvernul jos.

În cazul în care Guvernul le prezintă din nou deputaţilor acordul retragerii, ”eu bănuiesc că ei vor fi bătuţi din nou”, a declarat Corbyn la Sky News. ”Eu cred că, în acest stadiu, o moţiune de cenzură ar fi justificată”, a adăugat el.

Jeremy Corbyn discută, de asemenea, cu deputaţi din alte partide să găsească  alternativă cu privire la Brexit.

El a anunţat că partidul său ar putea susţine un amendament depus de deputaţii Peter Kyle şi Phil Wilson care ar valida acordul retragerii - cu condiţia să fie supus unui referendum.

UE SE PREGĂTEŞTE DE CĂDEREA GUVERNULUI MAY

Pe de altă parte, Uniunea Europeană se pregăteşte de eventualitatea unei căderi a Guvernului premierului Theresa May, care a eşuat în două rânduri să obţină ratificarea acordului retragerii în camera Comunelor, dezvăluie The Observer, relatează Reuters.

Liderii europeni se tem că May are puţine şanse să impună acordul divorţului săptămâna aceasta.

The Observer îşi susţine afirmaţiile evocând o notă diplomatică despre discuţiile între ambasadori europeni şi oficiali de rang înalt care relevă o ”pierdere de încredere” în capacitatea premierului britanic de a obţine ratificarea în Parlament a textului pe care l-a negociat cu europenii.

Această notă dezvăluie, de asemenea, o iniţiativă vizând să se asigure că succesorul lui May nu va fi în măsură să ignore acest acord al retragerii, încheiat la sfârşitul lui noiembrie cu şefi de stat şi guvern din celelalte 27 de state membre UE.

Potrivit unei minute a acestei întâlniri, scrie The Observaer duminică, secretarul general al Comisiei Europene (CE) Martin Selmayr gândeşte cu voce tare.

”Să ne imaginăm că ei au un nou ministru al Brexitului, eventual un nou premier. ce se va întâmpla atunci? Articolul 50 (din Tratatul de la Lisabona care stabileşte cadrul retragerii unui stat membru din UE) a fost acceptat, iar procesul s-a terminat. Trebuie să fie clar că punctul de plecare nu va fi o renegociere a acordului retragerii”, afirmă el.

În acest document, Martin Selmayr pledează în favoarea unei amânări de mai scurtă durată decât cele trei luni avute în vedere.

El apreciază că acest lucru riscă să paralizeze UE. Această amânare mai scurtă ar permite regatului să evite să participe la alegerile europene de la sfârşitul lui mai, subliniază Selmayr, dar ce s-ar întâmpla dacă May cade iar un nou premier revocă Articolul 50 şi astfel Brexitul, înaintea sesiunii inaugurale a noului PE, la începutul lui iulie? ”N-ar trebui să ne asumăm acest risc”, afirmă el.

DUP îşi condiţionează susţinerea textului propus de May de o prezenţă la masa negocierilor comerciale prevăzute după Brexit.

Micul partid nord-orlandez vrea să obţină asigurarea că Irlanda de Nord nu va fi tratată diferit faţă de restul regatului, potrivit The Sunday Telegraph.

”Suntem hotărâţi la un Brexit conform rezultatului referendumului, însă singurul mijloc care ne pare acceptabil este ca regatul unit să fie tratat ca un tot”, a declarat numărul doi în DUP Nigel Dodds.

Revista The Spectator cita sâmbătă un ministru implicat în negocierile cu DUP, potrivit căruia probabilitatea ca cei zece deputaţi unionişti nord-irlandezi să susţină acordul retragerii este de 60%.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.