Poliţiştii constănţeni au folosit armamentul din dotare pentru prinderea unui şofer care a refuzat să oprească la semnal, în timpul urmăririi acesta avariind cinci maşini. Bărbatul nu are permis de conducere, iar numele de înmatriculare ale maşinii respective erau expirate din luna noiembrie a anului trecut. La sfârşitul lunii ianuarie, el a fost eliberat din închisoare după ce a executat o condamnare de cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, pe data de 15 martie, în jurul orei 9.30, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie a observat, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa, la intersecţie cu strada Portiţei, un autoturism, care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare de oprire şi a încercat să fugă.

În timp ce conducea cu viteză, pe strada Răsuri, conducătorul auto a lovit cinci autoturisme, dintre care două aflate în mers şi trei staţionate.

“Ajungând pe strada Izvor, conducătorul autoturismului a oprit şi a abandonat maşina, încercând să fugă. Poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia care, ajungând în dreptul unui imobil, a încercat să intre în curtea casei, moment în care, pentru că nu a răspuns la somaţiile legale efectuate, unul dintre poliţişti a executat un foc de armă în plan vertical, nefiind  înregistrate victime”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Bărbatul respectiv a fost imobilizat, iar în urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit faptul că nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, numerele de înmatriculare ale autoturismului sunt expirate din noiembrie 2018.

Pe numele bărbatului, în vârstă de 27 de ani, a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Bărbatul fusese condamnat pentru comiterea infracţiunilor de furt, conducere fără permis şi constituire de grup infracţional organizat, executând cinci ani de închisoare, el fiind eliberat pe data de 28 ianuarie 2019.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.