Cel puţin un atacator a ucis 49 de persoane şi a rănit peste 20 în timpul rugăciunilor de vineri la două moschei din Noua Zeelandă, acesta fiind cel mai grav atac armat din istoria ţării, a informat şeful Poliţiei, Mike Bush, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Bush, a anunţat că 49 de persoane au fost ucise la cele două moschei iar cu vârsta apropiată de 30 de ani a fost pus sub acuzare pentru crimă.

El a precizat că alte două persoane înarmate au fost arestate la faţa locului şi sunt investigate. A patra persoană arestată ar putea să nu aibă legătură cu atacul. Mai multe arme au fost recuperate de la cele două moschei iar două dispozitive explozive au fost găsite la două vehicule din zonă. Unul dintre ele a fost dezamorsat. Poliţia rămâne, vigilentă, a precizat Bush, însă nu mai caută alţi suspecţi.

Autorul atacului s-a identificat online înainte de masacru ca fiind cetăţeanul australian Brenton Tarrant. Pe un cont de Twitter care a fost şters, el a postat mai multe fotografii cu ceea ce par a fi încărcătoare de puşti şi un link către un manifest.

Documentul de 74 de pagini începe printr-un citat dintr-o poezie de Dylan Thomas: „Nu fi blând în acea noapte bună” şi apoi continuă printr-un discurs despre genocid.

Tarrant vorbeşte despre motivaţiile sale, el dorind să creeze „o atmosferă a fricii” şi să „incite la violenţă” împotriva musulmanilor. Manifestul este numit „Marea Înlocuire”, după teoria conform c-reia populaţia creştină europeană este înlocuită, ca urmare a migraţiei în masă şi a creşterii demografice, de populaţii provenind din Orientul Mijlociu şi din Africa Subsahariană.

În manifest, Tarrant face referire şi la Darren Osbourne, cel care a fost închis pe viaţă după atacul său criminal asupra musulmanilor de la moscheea din Finsbury Park, în Londra, în 2017.

„Îi susţin pe cei care iau atitudine împotriva genocidului etnic şi cultural. Luca Traini, Anders Breivik, Dylan Roof, Anton Lundin Pettersson, Darren Osbourne, etc”, se arată în document. Bărbatul a notat, de asemenea, că a fost născut „într-o familie din clasa muncitoare, cu venituri mici” şi că a decis să ia atitudine pentru a asigura un viitor oamenilor săi.

El va apărea în faţa unui tribunal sâmbătă, fiind acuzat de crimă. Premierul australian Scott Morrison a confirmat că o persoană reţinută este un cetăţean australian, numindu-l „un extremist de dreapta, un terorist violent”. î

Conform Sky News, oamenii din oraşul de origine al lui Tarrant, Grafton, sunt în şoc şi încearcă să înţeleagă cum un „tânăr politicos şi cu maniere” se poate găsit într-o asemenea situaţie.

El a fost elev la liceul din localitate şi a lucrat apoi la o sală de fitness. Fostul său angajator a declarat că Tarrant se oferea des să antreneze gratuit copiii la salăî.

În aprilie 2010, tatăl său a murit subit de cancer la vârsta de 49 de ani iar Tarrant a părăsit Australia pentru o călătorie de şapte ani în jurul lumii. î

Unii prieteni susţin că în acest timp ar fi fost radicalizat.

Familia sa este în şoc şi colaborează cu autorităţile, scrie Sky News. Tarrant a afirmat în manifest: “Doresc să arăt invadatorilor că teritoriul nostru nu va fi niciodată al lor, ţările noastre sunt ale noastre iar cât timp va exista un bărbat alb, ei nu ne vor cuceri niciodată şi nu ne vor înlocui popoarele”. El a dezvăluit că plănuia un atac de doi ani, notând că s-a hotărât asupra locaţiei acum trei luni.

Atacatorul a transmis în direct pe Facebook imagini din timpul atacului asupra unei moschei din oraşul Christchurch, după ce a publicat un „manifest” în care a denunţat imigranţii.

Nivelul alertei teroriste este maxim, a informat premierul Jacinda Ardern, care a adăugat că cele patru persoane aflate sub arest, trei bărbaţi şi o femeie, au viziuni extremiste însă nu se aflau în evidenţele  poliţiei.

„Este clar că acesta nu poate fi descris decât ca un atac terorist”, a declarat Ardern.

Imaginile video care au circulat pe reţelele sociale, care aparţin atacatorului şi au fost postate în direct, îl arată cum conduce spre o moschee, intră în clădire şi deschide focul la întâmplare asupra celor aflaţi înăuntru.

Persoanele aflate înăuntru, posibil decedate sau rănite, stau întinse pe jos, se arată în video.

Un bărbat care se afla la moschee a declarat că atacatorul era alb, blond şi purta o cască şi o vestă antiglonţ. „Avea o armă mare ... a intrat şi a început să tragă în toată lumea”, a afirmat Ahmad Al-Mahmoud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.