Germanii care nu se simt nici bărbaţi, nici femei, pot alege acum categoria “diferit” în actele oficiale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentul Germaniei a aprobat o lege care introduce un al treilea gen pentru cetăţenii săi. Germanii nu mai sunt obligaţi acum să aleagă între masculin şi feminin, ci pot fi diferiţi, dar cu o condiţie care a atras unele critici.

Noua lege prevede într-adevăr o a treia opţiune în ceea ce priveşte genul germanilor, pentru cei care nu se consideră nici femeie, nici bărbat. Însă, pentru a putea alege opţiunea diferit este necesar un certificat medical.

Grupurile care reprezintă persoanele homosexuale şi transgender au criticat condiţia inclusă în lege, argumentând că fizicul nu este singurul factor care ar trebui luat în calcul, existând în acest caz o puternică latură sentimentală.

Noua lege a fost votată după ce în urmă cu mai bine de un an cea mai înaltă instanţă legislativă din Germania a decis că alegerea strictă între cele două genuri tradiţionale este discriminatorie şi încalcă libertăţile persoanelor.

Instanţa a ordonat legislativului să creeze o clasificare ce include o a treia opţiune sau să renunţe definitiv la clasificarea pe bază de gen a cetăţenilor germani.

În 2013, Germania a devenit prima ţară europeană care le permite părinţilor ai căror copii se nasc cu caracteristici fizice ale ambelor sexe să lase necompletată rubrica gen a certificatelor de naştere.

Cea mai avansată ţară din acest punct de vedere este considerată Argentina, care încă din 2012 le permite cetăţenilor săi să-şi schimbe încadrarea genului fără aprobarea vreunei instanţe sau certificat medical.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.