Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika, vizat de peste două săptămâni de o mişcare de contestare fără precedent în cei 20 de ani de când se află la putere, a anunţat luni că renunţă să mai candideze la un al cincilea mandat şi o amânare sine die a alegerilor prezidenţiale prevăzute la 18 aprilie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un mesaj adresat naţiunii şi publicat de agenţia oficială algeriană de presă APS, el precizează că alegerile prezidenţiale vor avea loc ”în prelungirea” unei ”conferinţe naţionale” însărcinate să reformeze sistemul politic şi să elaboreze un proiect al unei Constituţii până la sfârşitul lui 2019.

O remaniere ministerială urmează să aibă loc în curând, a anunţat preşedinţa într-un comunicat, relatează Reuters.

Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, afla la putere din 1999, a decis iniţial să candideze la propria succesiune, în pofida unei sănătăţi fragile - după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în 2013.

Această decizie a declanşat, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, manifestaţii paşnice în Algeria.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.