Muzeul naţional de Antichităţi şi Arte islamice din Alger, cel mai vechi din Algeria, a fost vandalizat, obiecte au fost furate şi birourile incendiate, în timpul manifestaţiei contra celui de-al cincilea mandat al preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, a anunţat sâmbătă ministerul Culturii, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Inaugurat în 1879, sub colonizarea franceză (1830-1962), acest muzeu, unul dintre cele mai vechi din Africa, acoperă  2.500 de ani de istorie de artă în Algeria. 

Într-un comunicat, primit de AFP, ministerul Culturii denunţă "o crimă contra patrimoniului istoric care acoperă mai multe etape importante din istoria populară algeriană". Potrivit ministrului, "criminalii" au profitat de mulţimea care vineri a fost pe străzile din centrul Algerului pentru a intra în muzeu. 

"O parte a muzeului a fost devastată, obiecte au fost furate şi birourile administrative incendiate, astfel că documentele şi registrele au fost distruse", precizează ministrul. 

El a subliniat că intervenţia rapidă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu se propage şi că Poliţia a recuperat o sabie care datează din epoca rezistenţei algeriene din timpul colonizării de către francezi, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. 

Poliţia face o anchetă pentru a identifica responsabilii, potrivit ministrului Culturii care precizează că măsurile de securitatea au fost întărite sâmbătă. "Criminalii au încercat deja (...) să intre în aripa antichităţilor fără să producă pagube" pe 1 martie, o zi de vineri, tot în timpul unei manifestaţii. 

Muzeul de Antichităţi şi Arte islamice este situat aproape de intersecţia cu unul dintre bulevardele care duc către preşedinţia Republicii, la aproape 2 kilometri de aceasta. Vineri, această intersecţie a fost loc de confruntări: forţele de ordine au oprit grupuri de tineri care voiau să ajungă la sediul preşedinţiei. 

Pe 1 martie, un sediu bancar a fost incendiat şi magazine au fost devastate. 

Aproximativ 195 de persoane au fost reţinute, vineri, de forţele de securitate, a anunţat Directoratul Securităţii Naţionale, care a precizat că 112 poliţişti au fost răniţi în cursul protestelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.