Fostul şef al Guvermului italian Silvio Berlusconi este vizat într-o nouă anchetă de corupţie de către justiţia din ţara sa, în care este suspectat de către magistraţi de faptul că a cumpărat o hotărâre judiciară în favoarea cauzei sale, a anunţat vineri o sursă judiciară, relatează AFP şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anchetatorii se interesează de Fininvest, holdingul lui Berlusconi, şi de acţiunile deţinute de acesta la Banca Mediolanum, specializată în gestionarea activelor.

În 2014, Fininvest, care deţine 30% din Mediolanum, a primit ordin de la Bănca centrală italiană să vândă peste 20% din activele sale la Mediolanum, întrucât Silvio Berlusconi nu putea deţine peste 10% dintr-o societate financiară, în urma condamnării sale, după ce a fost găsit vinovat de fraudă fiscală.

Fininvest a făcut apel împotriva acestei hotărâri şi a obţinut câştig de cauză în jurisdicţia superioară, care a anulat în 2016 ordinul de vânzare.

Parchetul de la Roma apreciază că această hotărâre a făcut obiectul unui aranjament, precizează sursa judiciară citată.

Potrivit site-ului cotidianului La Repubblica, hotărârea ”suspectă” datează din martie 2016, când Consiliul de Stat, cea mai înaltă jurisdicţie administrativă, a anulat o hotărâre a unui tribunal administrativ ce i-a impus lui Silvio Berlusconi să vândă acţiuni pe care le deţinea la Banca Mediolanum, conform unei solicitări a Băncii Italiei.

Potrivit agenţiei de presă Agi, alte trei persoane sunt vizate în această anchetă, inclusiv preşedintele Consiliului de Stat, care a pregătit hotărârea favorabilă lui Silvio Berlusconi, un avocat şi un fost funcţionar de la sediul Guvernului.

În cadrul unei percheziţii la domiciliul acestuia din urmă, în urmă cu mai mulţi ani, forţe de ordine au găsit suma de 250.000 de euro în numerar, copii ale anumitor verdicte ale Consiliului de Stat şi schiţa verdictului cu privire la acţiunile deţinute de către Silvio Berlusconi la Banca Mediolanum, potrivit aceleiaşi surse.

”Este vorba despre un caz în care poziţia lui Silvio Berlusconi a fost clasată fără urmări, iar noi suntem convinşi că de această dată se va întâmpla acelaşi lucru”, a reacţionat avocatul său, Niccolo Ghedini, citat de La Repubblica.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, este cercetat de justiţia italiană în mai multe alte dosare, între altele cu privire la influenţarea martorului, în cadrul scandalului "Rubygate" şi cu privire la faimoasele petreceri "bunga-bunga".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.