Semne de activitate au fost detectate la Sohae, o instalaţie nord-coreeană de lansare a unor rachete cu rază lungă de acţiune, ceea ce sugerează că Phenianul s-a lansat în ”reconstrucţia rapidă” a acestei instalaţii, în urma eşecului summitului de la Hanoi, apreciază Centrul de Studii Startegice şi Internaţionale (CSIS), pe baza unor imagini satelitare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întâlnirea preşedintelui american Donald Trump cu dictatorul nord-coreean Kim Jong Un s-a încheiat joi brusc, fără ca cei doi să ajungă la un acord în spinoasa problemă a programelor nuclear şi balistic ale Phenianului.

Intensificarea activităţii la instalaţia nord-coreeană Sohae a fost detectată la doar două zile după acest fiasco şi ar putea ”ilustra o hotărâre în faţa respingerii americane” a cererii nord-coreene de relaxare a sancţiunilor impuse regimului stalinist izolat, apreciază CSIS.

”Această instalaţie era în adormire din august 2018, ceea ce indică faptul că activităţile actuale sunt deliberate şi au un scop”, subliniază Centrul.

Instalaţia de la Sohae, situată pe coasta de nord-est a Coreei de Nord, este folosită, în mod oficial, în plasarea pe orbită a unor sateliţi, însă reactoarele pot fi adaptate uşor pentru ca rachetele să fie transformate în rachete balistice, iar comunitatea internaţională acuză programul spaţial nord-coreean că este de fapt un paravan al programelor de înarmare nord-coreene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.