Donald Trump era dur criticat în Statele Unite, după ce a declarat că îl crede pe Kim Jong Un, care a spus că nu a avut vreun rol în moartea unui student american repatriat în comă după încarcerarea sa în Coreea de Nord, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După summitul său la Hanoi cu liderul nord-coreean, pe care l-a prezentat drept ”prieten”, preşedintele american a fost întrebat despre locul pe care l-a avut în discuţiile lor soarta lui Otto Warmbier, care a murit în iunie 2017 la vârsta de 22 de ani.

Kim Jong Un ”mi-a spus că nu era la curent, iar eu îl cred”, a răspuns Donald Trump în conferinţa sa de presă.

Liderul nord-coreean ”se simţea rău din această cauză, i-am vorbit, se simţea cu adevărat rău. Cunoştea foarte bine dosarul, dar a luat cunoştinţă mai târziu”, a adăugat el.

Aceste declaraţii ale şefului statului au provocat indignare în Statele Unite, iar democraţii au făcut o apropiere cu declaraţii precedente ale preşedintelui, care a luat apărarea altor conducători controversaţi - prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman şi preşedintele rus Vladimir Putin - în contradicţie cu propriile servicii de informaţii.

Într-o aluzie abia voalată la delaraţii ale lui Donald Trump, dar fără să-l critice în mod direct, liderul majorităţii republice în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy a subliniat că nu el nu îl consideră pe Kim Jong Un ”ca prieten”.

”Noi ştim ce i s-a întâmplat lui Otto, ştim ce a făcut această ţară”, a subliniat el, într-o conferinţă de presă. ”Eu susţin eforturile preşedintelui (Trump) de denuclearizare” a Coreei de Nord, ”dar nu-mi fac idei greşite despre personalitatea acestui conducător” nord-coreean.

Kevin McCarthy este primul oficial de rang înalt din cadrul Partidului Republican care se distanţează astfel de preşedintele republican.

”Americanii cunosc cruzimea exercitată asupra lui Otto Warmbier de către regimul nord-coreean”, a reacţionat la rândul său fosta ambasadoare americană la ONU, un nume important în Partidul Republican, Nikki Haley, fără să-l numească pe Trump.

Fostul senator şi candidat în alegerile primare republicane în 2012 Rick Santorum a mers şi mai departe şi a catalogat, la CNN, drept ”condamnabile” declaraţiile miliardarului.

”AUTOCRAŢI”

În tabăra democrată, preşedinta Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a catalogat drept ”ciudat” faptul că Donald Trump ”alege să-i creadă pe Putin, Kim Jong Un, care sunt în ochii (săi) brute”.

Senatorul democrat din Ohio - statul natal al lui Otto Warmbier - Sherrod Brown, prezentat drept un candidat la preşedinţie, a subliniat că ”preşedintele pare să graviteze în direcţia unor autocraţi ca Putin, prinţul moştenitor saudit şi dictatorul nord-coreean în loc să apere drepturile omului”.

Un student la Universitatea din Virginia, Otto Warmbier a fost arestat la Phenian, în timpul unei vizite organizate. El a fost condamnat la 15 ani de detenţie după ce a fost găsit vinovat de furtul unui afiş de propagandă în timpul sejurului şi a fost deţinut tip de 18 luni.

În decembrie 2018, un tribunal de la Washington a condamnat Coreea de Nord la plata sumei de 501 milioane de dolari în contul responsabilităţii sale în moartea studentului, apreciind că a fost supus torturii. Phenianul dezminte.

Donald Trump a scris pe Twitter în septembrie 2017 că ”Otto a fost torturat dincolo de imaginabil”. El i-a invitat pe părinţii săi la discursul despre starea Uniunii, în 2018, unde au fost ovaţionaţi în picioare.

De asemenea, vicepreşedintele său, Mike Pence, l-a invitat pe tatăl studentului, Fred Warmbier, să-l însoţească în delegaţia americană la Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă de la Pyeongchang, în Coreea de Sud.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.