Un program special cu Oprah Winfrey şi bărbaţii care îl acuză pe Michael Jackson de molestare va fi difuzat luni seară de HBO, după partea a doua a documentarul „Leaving Neverland”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Leaving Neverland”, cu o durată de 4 ore, a avut premiera în Statele Unite pe 3 martie, iar a doua parte va fi difuzată de HBO pe 4 martie, de la ora 20.00 (Coasta de Vest).

Vedeta de televiziune găzduieşte programul special „Oprah Winfrey Presents: After Neverland” la care vor participa Wade Robson şi James Safechuck şi care va fi difuzat de HBO şi OWN imediat după a doua parte a documentarului.

Regizorul şi producătorul Dan Reed va participa, alături de Robson şi Safechuck, la întâlnirea cu Oprah Winfrey care a fost înregistrată joi. Publicul a fost format din supravieţuitori ai agresiunilor sexuale şi de persoane ale căror vieţi au fost afectate de abuz.

Discuţia va fi disponibilă şi pe podcast-ul „Oprah SuperSoul Conversations”.

În documentarul „Leaving Neverland” - care va fi disponibil în România pe HBO GO din 8 martie - se vorbeşte despre cum Jackson, aflat în vârful carierei, a început o relaţie cu doi băieţi, în vârstă de 7 şi 10 ani, şi familiile lor.

Cei doi, Wade Robson şi James Safechuck, acum în vârstă de peste 30 de ani, susţin că au fost abuzaţi sexual de Jackson şi dezvăluie cum au depăşit asta după ani.

Robson, în vârstă de 36 de ani, povesteşte cum a fost molestat de Jackson de la 7 la 14 ani. De cealaltă parte, Safechuck, care a apărut alături de Jackson într-o reclamă Pepsi, a declarat că a fost abuzat de cântăreţ de la vârsta de 10 ani.

Administratorii averii lui Michael Jackson au intentat, pe 21 februarie, un proces reţelei HBO, pe care o acuză că a încălcat o clauză de non-discreditare prin decizia de a difuza documentarul „Leaving Neverland”. Ei cer daune de 100 de milioane de dolari.

În urma apariţiei informaţiilor, BBC Radio 2 a decis - la finalul lunii februarie - să nu mai difuzeze muzica lui Jackson. „Deciziile privind ceea ce difuzăm sunt luate ţinând cont de public şi context”, a transmis BBC.

Ultima piesă a lui Michael Jackson pe care a difuzat-o BBC Radio 2 a fost „Rock With You” (1979), pe 23 februarie.

Channel 4 al BBC, coproducător, va difuza documentarul în Marea Britanie pe 6 şi 7 martie.

BBC a anunţat că va realiza propriul documentar despre MIchael Jackson, care va fi lansat în a doua parte a anului. „Michael Jackson: The Rise and Fall” va fi regizat pentru BBC Two de Jacques Peretti, care a mai realizat trei documentare despre starul pop, şi va fi axat pe viaţa şi cariera cântăreţului american. 

Documentarul „Leaving Neverland” a avut premiera în ianuarie, la festivalul Sundance, şi s-a bucurat de critici favorabile.

Drepturile de difuzare a filmului au fost cumpărate de televiziuni din întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.