Televiziunea publică din Ucraina i-a retras lui Maruv dreptul de reprezentare la Eurovision 2019 pentru că nu a semnat un contract care îi interzice temporar să cânte în Rusia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Maruv, a cărei melodie „Siren Song” a fost aleasă sâmbătă de public să reprezinte Ucraina la Tel Aviv, a intrat în conflict cu televiziunea publică ucraineană.

Cântăreaţa, pe numele său real Anna Korsun, a avut la dispoziţie 24 de ore să semneze un contract care îi interzice temporar să concerteze în Rusia. 

Negocierile au intrat în impas luni, iar reţeaua de televiziune a revocat nominalizarea ei.

În vârstă de 27 de ani, Maruv a spus că era pregătită să îşi anuleze viitorul turneu în Rusia, însă alte clauze din contract reprezentau „cenzură”.

„Sunt cetăţean al Ucrainei, plătesc taxe şi iubesc sincer Ucraina”, a scris ea pe Facebook. „Dar nu sunt pregătită să mă adresez oamenilor cu sloganuri şi să îmi transform participarea în concurs în promovarea politicienilor noştri”.

Piesa ei a fost deja vizualizată de 6,8 milioane de utilizatori pe YouTube, iar cântăreaţa a adăugat: „Vă rog să acceptaţi situaţia şi să nu mergeţi pe calea confruntării”.

Televiziunea publică a transmis: „După negocieri, UA:PBC şi cântăreaţa Maruv nu au ajuns la un compromis în misiunea de a reprezenta Ucraina la concursul internaţional”. Reprezentanţii au adăugat că artistul ce reprezintă Ucraina este şi un „ambasador cultural al Ucraine şi exprimă inclusiv opinia societăţii ucrainene în lume”.

Televiziunea este susţinută de politicieni, în acest caz ministrul ucrainean al Culturii spunând că „patrioţilor care sunt conştienţi de responsabilitatea lor” ar trebui să le fie permis să cânte la Eurovision.

UA:PBC a transmis că va începe negocierile cu un alt concurent pentru a reprezenta ţara la Tel Aviv, în luna mai.

Ucraina şi-a câştigat independenţa după prăbuşirea Uniunii Sovietice, în 1991. Rusia consideră că înclinaţia Ucrainei către vest este o ameninţare. În 2014, liderul ucrainean pro-rus a fost înlăturat din funcţie, în urma unor proteste ample, după ce guvernul a decis să abandoneze planurile de a semna un acord cu Uniunea Europeană.

Rusia a anexat apoi Crimeea şi îi susţine pe separatişti. Peste 10.000 de oameni au fost ucişi în conflictele izbucnite în estul ţării.

Ucraina a găzduit Eurovision Song Contest în 2017 şi a interzis Rusiei să participe la eveniment.

Ediţia din 2018 a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”. 

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai.

Treizeci de ţări dintre cele 42 de participante la concursul Eurovision 2019 şi-au desemnat până în prezent reprezentanţii, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.

România va fi reprezentată de Ester Peony, cu piesa „On a Sunday”, care va intra în concurs în a doua semifinală.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion şi Johnny Logan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.