Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a anunţat, marţi, randamentul mediu anual realizat de toate fondurile din Pilonul II, de la început şi până la finalul anului trecut, a fost de 8,03%, mult peste rata totală a inflaţiei din perioada respectivă. Asociaţia a subliniat că, anul trecut, adoptarea OUG 114 a adus scăderi severe pe Bursa de la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul a venit după ce, luni, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a afirmat că randamentul fondurilor a fost sub rata inflaţiei în ultimii doi ani, iar randamentul lor este la jumătate faţă de titlurile de stat. APAPR a subliniat, marţi, că randamentul mediu este peste rata inflaţiei pentru toate fondurile, de la înfiinţare până la finalul lui 2018.

”Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflaţiei din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (2,95%)”, se arată în comunicat.

Din cele 10,2 miliarde de euro administrate de Pilonul II la finele anului 2018, peste 1,5 miliarde de euro reprezintă câştig net obţinut din investiţii, exclusiv pentru cei peste 7 milioane de români care contribuie la acest sistem, suma fiind netă, după plata comisioanelor de administrare percepute.

”Performanţele fondurilor de pensii, în România şi în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluţii sunt puternic influenţate nu doar de mediu economic, ci şi de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruşte şi severe ale pieţelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la Bucureşti, unde fondurile de pensii au investiţii semnificative”, se arată în comunicat.

APAPR consideră că acesta a fost unul din principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei.

APAPR încearcă în această perioadă să găsească canale de comunicare şi dialog instituţional cu autorităţile pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II.

”Sperăm ca dialogul instituţional cu decidenţii relevanţi să ducă la modificarea OUG 114/2018 în sensul reconsiderării cerinţelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile şi deci la dezvoltarea şi pe viitor a Pilonului II de pensii private în România, precum şi restabilirea încrederii pe pieţele financiare”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.