Liderul Pro România, Victor Ponta, a anunţat, luni, că formaţiunea va lupta în Parlament pentru adoptarea cât mai rapidă a legii de respingere a OUG 114/2018, apreciind că era nevoie de o analiză serioasă înainte de adoptarea acesteia. În plus, Ponta spune că ”închisoarea este prea puţin” pentru autorii actului normativ care a produs efecte ”catastrofale”, iar Guvernul ar trebui să demisioneze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Victor Ponta a postat, luni, pe Facebook, un mesaj intitulat ”Incompetenţilor! Analfabeţilor! Urechiştilor! Infatuaţilor! Catastrofelor!” în care comentează adoptarea OUG 114/2018 şi efectele acesteia pentru economia României.

”Acum discutaţi despre cum să schimbaţi Ordonanţă 114/2018 pe care o prezenţa Vâlcov cu mare satisfacţie între Crăciun şi Revelion (având alături pe post de băiat de mingii pe ghiduşul Orlando)! Nu era mai bine să NU adoptaţi Ordonanţă 114/2018? Nu era mai bine să faceţi o consultare serioasă ÎNAINTE să o adoptaţi? Nu era mai bine să întrebaţi specialiştii şi pe cei care se pricep şi să nu faceti după mintea VOASTRĂ? Nu era mai bine să învăţaţi din catastrofele precedente de la “revoluţia fiscală” la “mică reforma”? Nu era mai bine să trimiteţi modificările care va chinuie singurul neuron la Parlament să încercăm acolo să le mai temperăm?”, a scris Ponta pe Facebook.

Acesta vorbeşte despre ”prostie şi aroganţă” care au dus la efecte economice dezastruoase.

”Nu e de ajuns că prin prostia şi aroganţă voastră aproape aţi distrus Banca “Transilvania” , Compania Energetică “Oltenia” , proiectul de dezvoltare pe frecvente 5G al României şi aţi făcut profit triplu pentru Gazprom în Ianuarie 2019. Că aţi amânat exploatarea gazelor din Marea Neagră şi pentru asta va laudă Sputnik în fiecare zi? Nu e de ajuns că aţi rămas fără bani încă din Februarie şi că a trebuit să va împrumutaţi cu dobânda dublă? Nu e mai bine să va cereţi scuze şi să va daţi demisia? Nu e mai bine să NU va mai numiţi “Guvern PSD” ( voi fiind o adunătură de traseişti şi fripturisti crescuţi pe lângă Băsescu şi Vadim ) că să nu distrugeţi tot ce au construit cu greu Guvernul “Năstase” şi Guvernul “Ponta” în numele PSD?”, mai scrie Ponta.

Acesta anunţă că Pro România va lupta în Parlament pentru adoptarea cât mai rapidă a legii de respingere a Ordonanţei 114/2018.

”Pentru efectele deja catastrofale ale acesteia cred că închisoarea pentru autori este prea puţin”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, iar aceasta a consimţit că taxa este excesivă şi cel mai probabil se va renunţa la ea.

În replică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Digi24, că, dacă se va modifica această taxă, va trebui să se discute întâi în coaliţie şi apoi în Guvern.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.