Simona Halep a întors, vineri, la Qatar Open, soarta unui meci ce părea pierdut, cu Elina Svitolina, care conducea cu 4-1 în decisiv, când ucraineanca a avut trei mingi de 5-1, pe serviciul româncei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep şi-a adjudecat acel ghem al şaselea din decisiv, unul de opt minute, cu şapte egalităţi, apoi a fost de neoprit, ridicând la cinci numărul de ghemuri câştigate la rând. 

Timp de peste un an şi jumătate, Halep nu a "mişcat" în faţa ucrainencei, pierzând trei partide la rând, toate în două seturi. Însă înaintea acestei serii a Elinei Svitolina, Halep a reuşit o altă "remontada", dintr-o situaţie mai dramatică, în sferturile de finală ale French Open, ediţia 2017.

Artunci, Svitolina a condus cu cu 6-3 şi 5-1 şi a avut o minge de meci, dar Halep a câştigat cu 3-6, 7-6 (6), 6-0.

Jucătoarea română avea să joace finala acelei ediţii a turneului de la Roland Garros, pe care a pierdut-o şi ea după ce avut un avantaj în faţa letonei Jelena Ostapenko (6-4, 3-1).

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, va juca finala cu numărul 34 din carieră, la Qatar Open, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Doha.

În ultimul act, Halep va evolua, sâmbătă, de la ora 17.00, cu germana Angelique Kerber, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 3, sau cu belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.