Federaţia ”Solidaritatea Sanitară” atrage atenţia că legea salarizării şi modificările aduse prin OUG 114/2018 pun în pericol posibilitatea de asigurare a continuităţii asistenţei medicale. Sindicaliştii susţin că sistemul este atacat simultan din mai multe direcţii, respectiv reducerea diferitor sporuri şi blocarea tarifului orar al gărzilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Semnalul cel mai vizibil al acestui pericol îl constituie protestele spontane ale salariaţilor care se desfăşoară în această perioadă în diferite spitale din ţară, ele având ca temă principală scăderea veniturilor determinată în primul rând de reducerea drastică a recompenselor salariale menite să cointereseze salariaţii în asigurarea continuităţii asistenţei medicale. Aceasta este principala nemulţumire a salariaţilor de la spitalele din Tulcea, Neamţ, Paşcani, Sighetu Marmaţiei şi a celor din spitalele în care estimăm că se vor ivi în continuare proteste spontane”, au transmis, miercuri,reprezentanţii Federaţiei ”Solidaritatea Sanitară”.

Potrivit acestora, continuitatea asistenţei medicale este atacată din mai multe direcţii simultan. În primul rând, este vorba despre reducerea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal.

”Introducerea indemnizaţiei de hrană în suma sporurilor şi specificul unităţilor publice de sănătate (majoritatea secţiilor şi compartimentelor acestora fiind prinse în mecanismul de asigurare a continuităţii) au condus la situaţia actuală în care acest spor tinde către desfiinţare (către limita lui minimă de 1%) în multe unităţi. Menţionăm că posibilitatea de desfiinţare de facto a acestui spor a fost creată în mod intenţionat de guvernanţi prin modificarea operată în legea salarizării (faţă de Codul Muncii): trecerea de la «un spor de 100%» la «un spor de până la 100%», au transmis sindicaliştii.

În plus, este vorba despre reducerea sporului de tură.

”OUG 114/2018 stabileşte că acesta nu se acordă prin raportare la salariul de bază actual, ci prin raportare la salariul anterior, respectiv cel aplicabil la 1 ianuarie 2018. În condiţiile în care mărimea procentuală a sporului de tură, stabilită prin lege, este de 15%, blocarea lui la nivelul lunii ianuarie 2018 înseamnă de fapt reducerea lui la cca. 10% din salariul de bază actual. Cu alte cuvinte, prin OUG 114/2018 Guvernul le-a furat salariaţilor care efectuează ture cca. 5 puncte procentuale din valoarea sporului de tură, adică cca. 33% din el”, ami spun sindicaliştii.

Aceştia vorbesc şi despre blocarea tarifului orar al gărzilor medicilor la nivelul din luna ianuarie 2018.

”Acest efect derivă din interpretarea incorectă dată legii de Guvern, el accentuând tendinţa de a afecta mecanismele salariale menite să susţină (prin stimulare) continuitatea asistenţei medicale în unităţile sanitare publice. Prin această măsură Guvernul întoarce de fapt medicii la situaţia din prima parte a anului 2016, când activitatea din gărzile suplimentare era plătită cu mult mai puţin decât cea desfăşurată la norma de bază”, mai spun sindicaliştii.

Federaţia „Solidaritatea Sanitară” cere Guvernului să demareze urgent negocierile pentru remedierea acestei situaţii, reluându-i solicitarea de-a aplica, prin Ordonanţă de Urgenţă, cele două soluţii cumulative: mutarea cheltuielilor cu indemnizaţia de hrană în suma salariilor de bază şi scoaterea sporului pentru activitatea desfăşurată în zilele de sărbători legale şi cele de repaus săptămânal din categoria celor aferente limitei de 30%.

”Acest pachet de soluţii este în acord cu interesele publice, înlăturând riscurile care ameninţă capacitatea de asigurarea a continuităţii asistenţei medicale, şi satisface în acelaşi timp drepturile fundamentale ale salariaţilor care, prin sacrificiile pe care le fac în detrimentul vieţii personale, participă la asigurarea continuităţii asistenţei medicale în unităţile sanitare publice”, a mai transmis ”Solidaritatea Sanitară”.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.