Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind împreună cu filiala sa din Societatea Română de Televiziune, MediaSind TVR, solicită Parlamentului demiterea de urgenţă a actualului preşedinte-director general al instituţiei, Doina Gradea, condamnând totodată atitudinea discreţionară şi abuzivă manifestată de aceasta în actul de conducere a instituţiei, prin refuzul de a avea o colaborare reală cu partenerii sociali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Televiziunea Naţională nu este proprietatea grupurilor de interese!", se arată în comunicatul MediaSind. 

"În urmă cu câteva zile, într-un comunicat de presă, SRJ MediaSind acuza presiunile exercitate de preşedintele-director general (PDG) al SRTV, Doina Gradea, asupra reprezentantului salariaţilor în Consiliul de Administraţie. Conducerea SRTV a reacţionat printr-un text nedemn pentru o instituţie media, care ascunde, în spatele unor formulări preţios-juridice, fracturi de logică în construcţia frazelor şi lipsa proprietăţii termenilor. În aşa-zisul comunicat, în care sunt inserate ameninţări voalate la adresa organizaţiei noastre, se fac afirmaţii care dezvăluie o mentalitate de tip dictatorial. Astfel, aflăm că dna. Doina Gradea consideră  că  prin partener social într-o instituţie se înţelege  doar sindicatul aşa - zis reprezentativ,  ignorând salariaţii care sunt membri ai altor sindicate sau care nu sunt membri de sindicat. Ori, Legea Dialogului social, directivele europene precum şi conventiile OIM din domeniul relaţiilor de muncă, recunosc ca parteneri  de dialog social  toate sindicatele şi patronatele constituite conform legii", se arată în comunicat. 

Potrivit MediaSind, "Doina Gradea ignoră inclusiv Contractul Colectiv de Muncă din Televiziunea Naţională, pe care l-a semnat şi care prevede, la art. 166 următoarele:  1) Angajatorul se obligă se adopte o poziţie neutră şi imparţială în raporturile cu toţi salariaţii societăţii şi faţă de toate sindicatele din unitate, urmărind în permanentă colaborarea cu acestea. 2) În relaţiile cu  salariaţii, angajatorul recunoaşte dreptul acestora de a fi reprezentaţi de Sindicatul al cărui membri sunt salariaţii respectivi, 3) Este interzisă Angajatorului orice formă de imixtiune în existenţa şi activitatea unui Sindicat legal constituit din unitate, ca şi tratamentul favorizant sau discriminatoriu faţă de un Sindicat sau faţă de un salariat, ca urmare a aparteneţei sau non-aparteneţei sale la o anumită grupare sindicală".

Conform reprezentanţilor MediaSind "preşedintele director general al SRTV ignoră, cu bună ştiinţă, faptul că Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind este membru fondator al Federaţiei Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind, singura organizaţie sindicală reprezentativă la nivel de sector Cultură şi Mass-Media conform Legii nr 62/2011 şi a sentinţei Tribunalului Bucureşti,  federaţie care are dreptul să negocieze şi să semneze contracte colective de muncă în toate  instituţiile din domeniu, inclusiv în Televiziunea Română".

"Un exemplu al faptului că cei care o consiliază pe doamna Gradea dau dovadă de rea credinţă este reclamarea aşa-zisului conflict de interese în care s-ar afla un membru CA , reprezentant al salariatilor, care este membru de sindicat. Menţionăm că legislaţia naţională, inclusiv Legea nr.41/1994 de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV, nu prevede o astfel de incompatibilitate. A fi membru de sindicat nu este un delict, ci o calitate, după cum am susţinut în reacţia noastră anterioară (vezi aici). Reamintim  că majoritatea membrilor CA din partea salariaţilor din SRR şi SRTV, din ultimii 25 de ani, au fost membri sau chiar lideri ai unor organizaţii sindicale. Considerăm că, indiferent de calitatea de membru de sindicat, alesul salariaţilor din SRTV la care face referire Preşedintele-Director General, i-a reprezentat şi îi reprezintă cu profesionalism pe toţi angajaţii instituţiei, fără nicio discriminare. Dovadă stau desele reacţii, unele publice, despre  derapajele manageriale ale actualei conduceri. 
Niciun conducător de instituţie nu are dreptul să hărţuiască un membru al CA, sau să refuze să-i  pună la dispoziţie toate informaţiile care au legătură cu cheltuirea banilor publici, pentru că este membru de sindicat. Dimpotrivă, Legea nr. 544/2001 îl obligă pe orice şef de instituţie publică să pună la dispoziţia oricărei persoane interesate, membru CA sau nu, informaţiile privind cheltuielile publice".

SRJ MediaSind atrage atenţia Parlamentului României că "stilul dictatorial prin care Preşedintele Director General al SRTV conduce instituţia, în dispreţul legii, generează prejudicii grave angajaţilor, cărora nu le sunt respectate drepturile, iar prestigiul instituţiei este afectat. Filiala noastră MediaSind TVR a reclamat, în repetate rânduri, atât conducerii SRTV cât şi membrilor CA, prin mai multe adrese, ilegalităţile şi disfuncţionalităţile apărute în cadrul relaţiilor de muncă. MediaSind TVR a atras atenţia asupra încălcării Contractului Colectiv de Muncă în SRTV, a normelor de securitate în muncă, a existenţei unor condiţii inumane de muncă (de exemplu: timp de mai multe luni, din cauza incompetenţei manageriale,  angajaţii au fost nevoiţi să lucreze la temperaturi de 2-3 grade,  sau deplasările efectuate în condiţii inumane, fără asigurarea de cazare conform CCM, diurna plătită cu întîrziere etc). Organizaţia noastră a solicitat, de asemenea, în baza Legii nr.544/2001, informaţii despre cheltuilelile efectuate cu colaboratori externi, sau cu diverse case de avocatură, în condiţiile în care SRTV are un compartiment juridic specializat, diverse angajări fără concurs etc. La toate aceste cereri  nu s-a primit niciun răspuns, urmând să ne adresăm instanţei de judecată".

Totodată, Sindicatul reaminteşte că "în baza Raportului Comisiei de Etică şi Arbitraj din SRTV, mai multe organizaţii profesionale din media au solicitat Parlamentului demiterea de urgenţă a preşedintelui-director general Doina Gradea, arătând „incompatibilităţi şi contradicţii îngrijorătoare între comportamentul, modul de gândire şi acţiune ale PDG şi directorului TVR1, pe de-o parte, şi exigenţele legale, regulamentare şi procedurale valabile în serviciul public de televiziune, pe de altă parte. Exprimările dispreţuitoare la adresa unor salariaţi, categorii profesionale sau de vârstă, denigrarea Comisiei de etică, necunoaşterea sau ignorarea normelor jurnalistice şi deontologice, descurajarea angajaţilor care îndrăznesc să aibă altă opinie, lipsa de transparenţă în decizii - toate sunt aspecte care au drept consecinţe inerente vicierea relaţiilor de muncă, instalarea şi generalizarea neîncrederii şi - cel mai grav - compromiterea autorităţii manageriale în TVR” (vezi aici reactia organizatiilor de media)".

Recent, şi şapte dintre cei 13 membri ai Consiliul de Administraţie al SRTV au adresat o scrisoare Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, în care acuzau faptul că nu li se dau informaţii despre cheltuielile angajate de TVR, inclusiv despre anumite onorarii semnalate de presă şi solicitau clarificarea raportului dintre CA şi Preşedintele-Director general.

Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind susţine argumentele aduse de petiţionari şi solicită Parlamentului României demiterea de urgenţă a Preşedintelui Director General al SRTV, Doina Gradea, precum şi numirea în fruntea instituţiei a unei persoane care să respecte meseria de jurnalist şi regulile dialogului social.

SRJ MediaSind transmite că va sesiza la Europpean Broadcasting Union - EBU comportamentul abuziv al preşedintelui-director general al SRTV, solicitând, totodată, sprijinul organizaţiilor internaţionale la care este afiliat prin Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind: Federaţia Europeană a Jurnaliştilor şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.