CFR SA a anunţat, marţi, că a lansat licitaţia pentru modernizarea liniei de cale ferată care leagă Gara de Nord de Aeroportul Henri Coandă, valoarea contractului, pentru lucrarea respectivă, fiind estimată la 420,1 milioane lei (88,53 milioane euro), fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitaţia vizează ”modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti”, potrivit anunţului.

Valoarea totală estimată a contractului este de 420,113 milioane lei, fără TVA, din care 402,711 milioane lei pentru execuţia lucrărilor şi 17,4 milioane lei pentru servicii de proiectare.

Sursa de finanţare este asigurată din Fonduri de Coeziune şi Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.

Obiectul contractului cuprinde construirea unei căi ferate duble în lungime de 2,95 km, un viaduct de 1,52 km care traversează DN1, 3 podete, instalaţie de centralizare electronică şi o statie de călători la terminalul T1.

Durata contractului este de 14 luni dintre care2 luni pentru proiectare şi 12 luni pentru execuţie, la care se adaugă 60 de luni perioadă de garanţie.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 martie, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15.00, potrivit CFR SA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.