Curtea Constituţională (CCR) a devansat data pentru discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii care aduce completări şi modificări în materie electorală, inclusiv interdicţia de a organiza referendumuri în ziua alegerilor europarlamentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Stabilită iniţial pentru 6 martie, dezbaterea sesizării preşedintelui va avea loc în 27 februarie.
 
„Văzând sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, formulată de Preşedintele României, Plenul Curţii Constituţionale, în ziua de 12 februarie 2019, a luat în discuţie preschimbarea termenului de judecată în această cauză, stabilit pentru data de 6 martie 2019, întrucât s-a constatat că, în temeiul art.50 teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este necesară luarea unor măsuri pentru buna desfăşurare a activităţii Curţii. Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 230 din Codul de procedură civilă coroborat cu art.14 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus preschimbarea termenului de judecată de la data de 6 martie 2019 la data de 27 februarie 2019, dată care se va comunica Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului”, a anunţat Curtea Constituţională, marţi, într-un comunicat.
 
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, în 17 ianuarie, Curtea Constituţională, cu privire la neconstituţionalitate Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală. Între articolele pentru care se solicită constatarea neconstituţionalităţii se află şi cel privind interdicţia de a organiza referendumuri în ziua alegerilor pentru Parlamentul European. "Norma prin care se interzice organizarea de referendumuri la aceeaşi dată cu data desfăşurării alegerilor pentru Parlamentul European afectează norme şi principii constituţionale", se arată în sesizare.
 
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în 26 mai.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.