Turcia a ordonat arestarea a 1.112 persoane suspectate că ar avea legături cu reţeaua clericului musulman Fethullah Gulen, care locuieşte în SUA, fiind acuzat de Ankara că a orchestrat o lovitură de stat în 2016, conform CNN Turk, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CNN Turk a informat că operaţiunea se concentrează pe capitala Ankara, însă se desfăşoară şi în 76 de provincii.

Peste 77.000 de persoane au fost reţinute, aşteptând să le înceapă procesul după tentativa de lovitură de stat din 2016. Autorităţile au suspendat sau concediat în jur de 150.000 de persoane care lucrează la stat.

Ankara a cerut în repetate rânduri ca SUA să îl extrădeze pe Gulen, el locuind într-un exil autoimpus acolo din 1999.

Criticii lui Erdogan îl acuză pe preşedintele turc că se foloseşte de tentativa de lovitură de stat pentru a justifica măsuri de represiune împotriva opoziţiei. Autorităţile turce susţin că măsurile sunt necesare pentru a combate ameninţările la securitatea naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.