Secretarul de Stat american Mike Pompeo a îndemnat Ungaria luni, la Budapesta, să nu lase Moscova ”să adâncească disensiunile” între occidentali, în contextul în care această ţară membră NATO este considerată tot mai ”permeabilă” intereselor ruse şi chineze, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ruşii şi chinezii au sfârşit ptin a obţine tot mai multă influenţă aici, or ei nu împărtăşesc în vreun fel idealurile americane care ne sunt atât de dragi”, a declarat el pentru presă, înaintea unei întâlniri cu premierul Viktor Orban, în prima zi a unui miniturneu în Europa Centrală.

”Noi nu putem să-l lăsăm (pe preşedintele rus Vladimir) Putin să adâncească disensiuni între prieteni în NATO”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Washingtonul este îngrijorat de tendinţa orientală a diplomaţiei ungare, foarte activă de câţiva ani în dezvoltarea relaţiilor sale politice şi economice cu Moscova şi Beijingul.

Viktor Orban l-a primit pe preşedintele rus Vladimir Putin în două rânduri, în 2017, şi pledează în favoarea unei ridicări a sancţiunilor europene impuse Rusiei.

El a semnat, de asemenea, în 2014, un împrumut controversat cu Rusia în vederea finanţării unicei centrale nucleare ungare. Cooperarea între cele două ţări este deosebit de dezvoltată în sectorul energetic, într-un context de dependenţă a Ungariei de hidrocarburi ruse. Mike Pompeo urma să evoca susţinerea lui Orban faţă de un gazoduct ruso-turc - Turkstream.

Şeful diplomaţiei ungare Peter Szijjarto a catalogat drept o ”enormă ipocrizie” criticile Rusiei ale Occientului, care colaborează altfel cu Moscova în sectorul energetic.

China se află, de asemenea, în centrul unor eforturi diplomatice ale lui Viktor Orban, care a decretat în 2014 ”deschiderea către Est” a Ungariei. În pofida faptului că Beijingul este încă departe în a se afla între principalii investitori în ţară, şeful Guvernului ungar se felicită din cauza faptului că ”centrul economiei mondiale este pe cale să se răstoarne de la Vest către Est, de la Atlantic către Pacific”.

”RISCURI” LEGATE DE HUAWEI

Mike Pompeo vrea să abordeze un recent acord între Budapesta şi gigantul chinez în domeniul telecomunicaţiilor Huawei în vederea dezvoltării reţelei 5G în Ungaria.

Pe site-ul său de Internet, Huawei, care le provoacă occidentalilor îngrijorări tot mai mari cu privire la eventuale veleităţi de spionaj în favoarea Beijingului, prezintă filiala ungară drept ”un hub pentru Europa”.

”Noi vrem să indicăm împreună cu ei avantajele şi riscurile legate de utilizarea unui asemenea echipament”, a declarat Pompeo.

Aceasta este prima vizită oficială a administraţiei Trump la Guvernul ungar, care se află între puţinii susţinători revendicaţi ai preşedintelui american în cadrul Uniunii Europene (UE) - majoritar foarte critică faţă de asalturile contra multeralismului şi diplomaţiei americane imprevizibile.

În septembrie, premierul naţional-coservator ungar nu a ezitat să-l catalogheze pe Trump drept un ”simbol” al mişcării suveraniste, după discursul anti-”mondialist” al acestuia în Adunarea Generală a ONU.

Această apropiere ideologică a permis o încălzire a relaţiilor între Washington şi Budapesta, în contextul în care, lui Viktor Orban, administraţia Obama i-a reproşat cu regularitate aducerea unor atingeri la adresa libertăţii presei, a justiţiei şi societăţii civile. Viktor Orban, aflat la putere din 2010, a fost chemat la ordine în mai multe rânduri de către instituţii europene pe aceste teme.

Administraţia Trump nu-i acordă, cu toate acestea, un cec în alb, iar Pompeo s-a întâlnit, la Budapesta, cu organizaţii în domeniul apărării drepturlor luate drept ţintă, în ultimii ani, de către puterea ungară, care le acuză că sunt în favoarea imigraţiei - obsesia şi calul de bătaie a lui Orban.

Premierul populist ungar a pus Statele Unite într-o situaţie stânjenitoare prin faptul că a atacat Universitatea Europei Centrale (CEU), o presigioasă instituţie de drept american fondată la Budapesta de către miliardarul american de origine ungară George Soros.

”Nici afacerea CEU, nici situaţia democraţiei ungare nu ar fi obligat Statele Unite să-şi arate muşchii, însă Rusia şi China sunt altă poveste”, notează site-ul ungar de ştiri index.hu.

Şeful diplomaţiei americane îşi continuă miniturneul în Slovacia, marţi, apoi în Polonia, unde se desfăşoară miercuri şi joi o reuniune consacrată influenţei Iranului în Orientul Mijlociu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.