Jucătoarea Karolina Pliskova a declarat, vineri, că echipa Cehiei pare să fie mai puternică la dublu decât România, dar printre româncele care vor juca la Ostrava, în confruntarea de Fed Cup dintre cele două naţiuni, se numără Simona Halep, care îşi poate pune în dificultate orice adversară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Pare să fie o întâlnire cu şanse egale, 50-50. Poate la dublu suntem puţin mai puternice, dar echipa României o are pe Simona, astfel că sunt de părere că ea ne poate pune în dificultate pe toate”, a spus Pliskova, potrivit site-ului oficial al Fed Cup.

Karolina Pliskova - Mihaela Buzărnescu şi Katerina Siniakova - Simona Halep sunt meciurile de sâmbătă, de la simplu la întâlnirea Cehia – România programată la Ostrava, în sferturile de finală ale Grupei Mondiale ale Cupei Federaţiei.

Duminică vor avea loc confruntările Karolina Pliskova - Simona Halep, Katerina Siniakova - Mihaela Buzărnescu şi Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova - Irina Begu / Monica Niculescu. Meciurile vor avea loc cu începere de la ora 14.00.

Întâlnirea Cehia – România contează pentru sferturile de finală ale Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei.

Cehia, deţinătoarea trofeului, a triumfat de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde este neînvinsă din 2009.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.