Cancerul va deveni principala cauză de deces la nivel global şi cea mai importantă barieră pentru creşterea speranţei de viaţă în secolul XXI. Estimările arată că, până în 2040, se vor înregistra 27,5 milioane de cazuri noi de cancer la nivel mondial, aceasta însemnând o creştere de aproape 62% comparativ cu 2018, când au fost depistate 18,1 milioane de cazuri noi de cancer şi au fost înregistrate 9,6 milioane de decese cauzate de această boală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La nivel global, studiile arată că 1 bărbat din 5 şi 1 femeie din 5 vor fi afectaţi de cancer, de-a lungul vieţii, şi 1 bărbat din 8, respectiv 1 femeie din 11 vor deceda din cauza acestei boli. În întreaga lume, este estimat că 43,8 milioane de oameni supravieţuiesc 5 ani de la diagnosticarea cu această afecţiune2. Conform specialiştilor, creşterea incidenţei cancerului şi a mortalităţii asociate acestuia are la bază un cumul de motive complexe precum îmbătrânirea populaţiei, modificări în prevalenţa bolii şi impactul unor factori asociaţi dezvoltării socio-economice.

România continuă să fie una dintre ţările Uniunii Europene pentru care s-au înregistrat creşteri semnificative ale incidenţei şi mortalităţii prin cancer, numai anul trecut fiind înregistrate peste 83.000 de cazuri noi şi mai mult de 50.000 de decese cauzate de această afecţiune. Alături de mortalitate, anii de viaţă potenţial pierduţi reprezintă un indicator al impactului major pe care cancerul îl are asupra societăţii. Astfel, în ţara noastră, se pierd peste 570.000 ani potenţiali de viaţă prin deces prematur din cauza cancerului (2870 ani potenţiali de viaţă pierduţi/100.000 de locuitori).  

Imunoterapia, cel mai inovator tratament al cancerului

Deşi cancerul continuă să fie boala care afectează cei mai mulţi oameni, la nivel global, progresul ştiinţific înregistrat în diagnosticarea şi tratarea acestei boli a fost fulminant în ultimii ani, fiind îmbunătăţite în mod semnificativ rezultatele la pacienţii oncologici. Datorită descoperirii de noi medicamente cu mecanisme de acţiune spectaculoase, ca imunoterapiile, dar şi creşterii accesului pacienţilor la medicamente inovatoare, a gradului de conştientizare asupra prevenţiei cancerului, a screening-ului şi a diagnosticării precoce, în ultima decadă, rata mortalităţii a scăzut pentru mai multe tipuri de cancer. La momentul actual, cea mai mare scădere a ratei mortalităţii se înregistrează pentru cancerul de sân, cancerul pulmonar şi cancerul colorectal, tipuri de malignităţi pentru care a fost lansat cel mai mare număr de opţiuni noi de tratament.
 
“Imuno-oncologia a devenit unul dintre pilonii de bază în tratamentul mai multor tipuri de cancer, iar MSD desfăşoară, în prezent, cel mai amplu program de cercetare clinică. Avem în derulare peste 850 de studii clinice, prin care evaluăm terapia anti-PD-L1 în peste 30 de tipuri de tumori. Ne propunem să răspundem nevoilor majore neacoperite în tratamentul cancerului, concentrându-ne asupra monoterapiei, dar şi a noilor combinaţii. Această din urmă abordare şi-a dovedit deja succesul, pembrolizumab fiind singura terapie anti-PD-L1 aprobată în Europa care îmbunătăţeşte rata de supravieţuire în asociere cu chimioterapia, pentru tratamentul de primă linie a pacienţilor eligibili cu cancer pulmonar. Astăzi, mai mult de 400 de studii clinice studiază pembrolizumab în combinaţie cu alte imunoterapii, chimioterapie, terapii ţintite şi virusuri oncolitice, în cadrul programului nostru de cercetare clinică”, a declarat Nicolas Renard, General Manager MSD România.

Cancerul pulmonar, cea mai agresivă formă de cancer

Dintre toate tipurile de cancer, în 2018, cancerul pulmonar a înregistrat cea mai mare incidenţă (11,6%), alături de cancerul de sân (aproximativ 11,6%) şi cancerul colorectal (10,2%). De altfel, împreună, cele trei afecţiuni sunt responsabile pentru o treime din incidenţa şi mortalitatea cancerului, în întreaga lume. Cancerul pulmonar este, de asemenea, responsabil pentru cel mai mare număr de decese, atât la bărbaţi, cât şi la femei, în 2018 fiind înregistrate 1,8 milioane decese din cauza diagnosticării în stadii avansate.

În România, cancerul pulmonar se situează pe primul loc, atât ca număr de cazuri, cât şi ca număr de decese în rândul bărbaţilor şi devine o cauză frecventă de mortalitate în rândul femeilor, situându-se pe locul 3, după cancerul de sân şi cancerul de col uterin. De altfel, cancerul pulmonar  este responsabil de aproximativ 20% dintre decesele cauzate de cancer în România, fiind urmat de cancerul de colon şi cancerul de sân. Conform studiilor de specialitate, rata de supravieţuire la 5 ani a pacienţilor români diagnosticaţi cu această boală este extrem de redusă – doar 11%, faţă de aproximativ 20% în ţări precum Austria şi Suedia.
 
Despre MSD

De peste un secol, MSD este lider al industriei farmaceutice la nivel mondial, descoperind medicamente şi vaccinuri pentru multe dintre cele mai dificil de tratat boli ale lumii. Prin medicamentele noastre pe bază de prescripţie, vaccinuri, terapii biologice şi produse pentru sănătatea animalelor, colaborăm cu clienţii noştri şi operăm în peste 140 de ţări pentru a furniza soluţii inovatoare. În plus, ne dovedim angajamentul faţă de îmbunătăţirea accesului la servicii medicale prin politici, programe şi parteneriate cuprinzătoare.  Astăzi, MSD continuă să se afle în avangarda cercetării, contribuind la progresul în prevenirea şi tratarea bolilor care ameninţă oamenii şi comunităţile din întreaga lume, incluzând aici cancerul, bolile cardiometabolice, tot mai numeroasele zoonoze, boala Alzheimer şi bolile infecţioase, între care HIV şi Ebola. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.msd.com sau luaţi legătura cu noi prin intermediul conturilor de social media: TwitterLinkedIn şi YouTube.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.