Comisia permanentă pentru UNESCO din Parlament cere alocarea sumei de 1 milion de lei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la bugetul pe anul 2019, pentru realizarea PUZ şi PUG la cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un comunicat remis miercuri News.ro, deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, a transmis: „Toţi parlamentarii din Comisia permanentă pentru UNESCO, indiferent de culoarea lor politică, au înţeles să susţină un amendament prin care solicităm alocarea unui milion de lei Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice la bugetul pe anul 2019, pentru realizarea PUZ şi PUG la cetăţile dacice. Este un demers comun şi necesar, în condiţiile în care inclusiv  Centrul patrimoniului mondial UNESCO şi-a exprimat îngrijorarea faţă de starea cetăţilor dacice solicitând un raport detaliat privind conservarea acestora. Pentru toţi parlamentarii din comisie, salvgardarea cetăţilor dacice a devenit o prioritate”.

Prin alte amendamente, parlamentarii comisiei solicită şi fonduri pentru reparaţii la Ansamblul bisericilor fortificate de la Biertan şi Saschiz, precum şi alocarea unei sume suplimentare la bugetul Institutului Naţional al Patrimoniului, pentru desfăşurarea unor lucrări de restaurare a monumentelor istorice.

Palăr atrage atenţia şi asupra fapului că includerea peisajului cultural minier de la Roşia Montană în Patrimoniul mondial UNESCO este pusă în pericol, dacă Guvernul Dăncilă nu ia o serie de măsuri, impuse de forul internaţional.

„După ce Guvernul Dăncilă a solicitat la UNESCO, în vara lui 2018, amânarea dosarului Roşia Montană, România a intrat într-un plan de conformare. Acesta trebuie urmat întocmai şi este monitorizat timp de trei ani. Dacă nu ne conformăm, în 2021, când vom avea din nou şansa procedurii de întoarcere a dosarului şi includerea Roşia Montană în UNESCO, acesta va fi considerat ca un dosar nou”.

El a continuat: „A trecut deja un an, Guvernul României trebuia să asigure implementarea programului de monitorizare a obiectivului şi să realizeze un raport până la 1 Decembrie 2018, care ar urma să fie examinat în a 43 a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, peste doar câteva luni, în iunie 2019. Este primul termen de revizuire prin care UNESCO urmăreşte să examineze progresul făcut de România, iar noi nu ştim nimic despre ceea ce s-a realizat până acum, la mai bine de jumătate de an de când a început monitorizarea. De aceea, îi solicit public doamnei prim-ministru să prezinte situaţia reală de la Roşia Montană, să precizeze ce demersuri au fost făcute, ce fonduri au fost alocate, pentru că pericolul ca acest obiectiv unic în lume să se deterioreze iremediabil este unul cât se poate de real”.

Planul de conformare impune guvernului să conserve minele romane, să asigure măsuri de protecţie a acestora, să realizeze planuri de urbanism general şi zonal, să elaboreze un plan de management al obiectivului, o strategie de conservare a siturilor romane, o strategie de turism şi resursele financiare necesare implementării strategiilor, precum şi un plan de măsuri pentru întreţinerea minelor aurifere romane de la Roşia Montană.

În comunicat se mai arată că situaţia cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei se află în atenţia membrilor Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, unde se cunoaşte starea dezastruoasă a acestora, singura excepţie fiind Sarmisegetusa Regia, aflată în grija autorităţilor judeţene.

Cetăţile dacice au fost incluse în Lista patrimoniului mondial UNESCO în 1999, iar după 20 de ani, situaţia terenurilor pe care se află acestea şi zonele de protecţie nu este clarificată, nu există planuri de urbanism general şi zonal (PUG şi PUZ) şi, prin urmare, nu se pot aloca fonduri pentru cercetare arheologică şi pentru conservarea monumentelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.