Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul a 2 persoane cu funcţie de conducere din sistemul medical, după cum urmează:

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

1. RUDEANU FLORENTINA MIRELA,

Manager al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Buftea, Judeţul Ilfov şi Consilier Local în cadrul Consiliului Local Buftea, Judeţul Ilfov

INCOMPATIBILITATE

În perioada 17 martie 2011 – 17 iunie 2017 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de manager al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie şi calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Buftea, Judeţul Ilfov, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 95/2006.

2. FĂRCĂŞANU (fostă ENE) DELIA PATRICIA,

fost Manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

Persoana evaluată a semnat în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Iflov contractul individual de muncă din data de 03 mai 2017, prin care s-a numit pe sine şef secţie Clinică ORL din cadrul aceluiaşi spital, încălcând astfel dispoziţiile art. 178, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 95/2006.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. FĂRCĂŞANU (fostă ENE) DELIA PATRICIA nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:

   · art. 178, alin. (1), lit. a) şi c) din Legea nr. 95/2006, potrivit căruia: „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică, cu respectarea prevederilor lit. b) şi alin. (6); […] c) alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b) în care managerul sau soţul/soţia, rudele ori afinii managerului până la gradul al IV-lea inclusiv au un interes de natură patrimonială care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a funcţiei de manager […]”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.