Secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat vineri că Statele Unite se retrag din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) încheiat cu Rusia în 1987, una dintre piesele centrale ale controlului armamentului după Războiul Rece, relatează The Associated Press. (Vom reveni)

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Retragerea americană era aşteptată de mai multe luni.

Ea are loc în urma unui diferend care durează de ani de zile - nesoluţionat - cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Rusia respinge aceste acuzaţii cu privire la încălcarea tratatului.

Statele Unite îşi vor suspenda obligaţiile prevăzute de Tratatul INF sâmbătă, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Departamentul de Stat, şeful diplomaţiei americane,

Dacă Rusia nu revine la respectarea tratatului, acesta ”se va încheia”.

Oficiali americani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că China, care nu face parte din Tratatul INF, dezvoltă numeroase rachete nucleare în Asia, pe care Statele Unite nule pot contracara, din cauza obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin acest document.

Acest tratat americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.