Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 302 localităţi din 19 judeţe, cu un număr de 1.137 de focare, au anunţat, vineri, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În alte două judeţe există doar cazuri la mistreţi. În total, au fost eliminaţi 364.920 de porci afectaţi de boală şi s-au acordat despăgubiri în valoare de peste 250 de milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit ANSVSA, pesta porcină evoluează în România cu 1.137 de focare, în 302 localităţi din 19 judeţe.

Au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, un focar în judeţul Dâmboviţa, 3 focare în judeţul Buzău, 3 focare în judeţul Maramureş, 25 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială), un focar în judeţul Dolj şi un focar în judeţul Vrancea.

”Până la această data (01.02.2019) au fost despăgubiţi 8.537 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.189.530 de lei”, a anunţat ANSVSA.

Prezenţa virusului PPA în România a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, iar evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.