Iranul respectă angajamentele pe care şi le-a asumat în cadrul Acordului de la Viena în 2015 în dosarul nuclear, potrivit şefului Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Iranul îşi respectă angajamentele în (domeniul) nuclear, în cadrul JCPOA (Acordul de la Viena)”, a subliniat într-un discurs, postat onlie miercuri pe site-ul agenţiei Yukiya Amano.

”Este esenţial ca Iranul să continue să respecte aceste angajamente”, adaugă directorul AIEA, în contextul în care Teheranul a ameninţat să-şi reia activităţile de îmbogăţire a uraniului, după ce Donald Trump s-a retras din acord şi a reinstituit sancţiuni ridicate, dar şi vizând sectorul petrolier.

Şefii marilor agenţii americane de informaţii au făcut aceeaşi constatare ca Yukiya Amano, într-o audiere în Senat, marţi, provocând furia lui Donald Trump, care le-a denunţat, miercuri, pe Twitter, ”naivitatea” faţă de Teheran.

Preşedintele american şi-a justificat decizia de a retrage Statele Unite din Acordul de la Viena prin faptul că Iranul nu şi-ar respecta, în opinia sa, angajamentele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.