Un ”vechi prieten” şi fost consilier al lui Donald Trump Roger Stone a pledat nevinovat, marţi, în faţa unui judecător federal, la Washington, la acuzaţia potrivit căreia a minţit şi la alte presupuse infracţiuni, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Consultanul politic, în vârstă de 66 de ani, un specialist autoproclamat în ”trageri în piept”, este liber pe cauţiune de vineri, la câteva ore după ce a fost arestat, în zori, la domiciliu, în Florida.

Acest bărbat cu un stil vulcanic este suspectat că a minţit Congresul cu privire la contactele sale cu organizaţia WikiLeaks pe tema e-mailurilor piratate în tabăra democrată în cursul alegerilor prezidenţiale din 2016, o piraterie care a costat-o scump pe Hillary Clinton.

Inculpat de sperjur şi intimidarea martorului, Roger Stone, care se prezintă drept un ”vechi prieten” al lui Donald Trump şi care a participat la lansarea campaniei acestuia, îşi clamează inocenţa şi denunţăun complot politic.

El a pledat marţi nevinovat într-un tribunal, la Washington, în faţa căruia s-au adunat atât opozanţi, cât şi susţinători de-ai săi. Primii agitau pancarte pe care putea citi mesajul ”trădător murdar” şi steaguri ruse. Pe afişele celor din urmă se puteau citi mesaje ca ””Roger Stoe n-a făcut nimic rău”.

Acest veteran în politica americană este inculpat în cadrul sensibilei anchete a procurorului special Robert Mueller, care caută să stabilească dacă a existat o înţelegere între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Moscova în 2016.

Preşedintele neagă orice complicitate şi se declară victima unei ”vânătoare de vrăjitoare” orchestrată de opoziţie.

După 20 de luni de investigaţii, ”ancheta Mueller se apropie de încheiere”, a declarat luni secretarul interimar al Justiţiei Matthew Whitaker, declarând că abia aşteaptă să-i citească raportul final.

Procurorul special îşi desfăşoară ancheta în cea mai mare discreţie, iar întregul Washington se întreabă care sunt elementele de care dispune.

Nimic nu permite să se spună, în prezent, că a stabilit existenţa unei complicităţi între Kremlin şi echipa de campanie a magnatului în domeniul imobiliar. Însă el a inculpat 34 de persoane sau entităţi - americane şi ruse -, între care şase foşti colaboratori ai lui Donald Trump.

”SĂ NEGI TOTUL”

Ultimul din această serie, Roger Stone a participat la campaniile republicanilor Richard Nixon şi Ronald Reagan cu o specializare asumată - campaniile de dezonformare cu privire la rivalii lor.

Potrivit anchetatorilor, el a căutat, în vara lui 2016, să obţină informaţii compromiţătoare despre democrata Hillary Clinton.

Ei afirmă că el ştia că organizaţia WikiLeaks a lui Julian Assange avea să publice e-mailuri piratate de hackeri ruşi, susceptibile să dăuneze imaginii fostului secretar de Stat. El a căutat să afle mai multe şi a ţinut echipa lui Trump la curent.

Însă, în 2017, audiat de congresmeni, el a negat totul, credincios unuia dintre principiile sale: ”să nu recunoşti nimic, să negi totul, să contraataci”. El şi-ar fi îndemnat, de asemenea, unul dintre contacte să mintă despre discuţii, ceea ce i-a adus inculparea de sperjur şi influenţarea martorilor, între altele.

Înaintea sa, alţi apropiaţi ai lui Donald Trump au căzut în plasa procurorului Mueller.

Fostul său avocat şi om de încredere Michael Cohen a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a minţit cu privire la un proiect de Trump Tower la Moscova şi cu privire la încălcarea legii privind finanţarea campaniiilor electorale.

Cohen urmează să fie audiat cu uşile închise, la 8 februarie, în Congres.

Lobbystul Paul Manafort, care a condus scurt timp echipa de campanie alui Donald Trump, a fost găsit vinovat de infracţiuni anterioare lui 2016. Şi el este acuzat că a minţit FBI-ul.

Efemerul consilier pe probleme de se curitate Michael Flynn a pledat vinovat de acuzaţia că a încercat să ascundă discuţii cu ambasadorul Rusiei la Washington Serghei Kisliak înaintea învestirii celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.