Cu 500 de zile înainte de startul EURO 2020, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că demarează un program de recrutare a 2.000 de voluntari în vederea organizării celor patru partide din cadrul turneului ce se vor desfăşura la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Astăzi lansăm programul de voluntariat şi va fi o provocare să atragem alături de noi aproape 2.000 de voluntari. Eu sunt foarte optimistă că vom avea un început bun de voluntariat. Obiectivul nostru este să strângem un colectiv de oameni de peste 18 ani, disponibili în perioada turneului final, cunoscători ai limbii engleze. Noi le vom oferi tot sprijinul necesar pentru a avea parte de o experienţă inedită. Până în iunie 2019 pe site-ul FRF va fi o secţiune specială dedicată voluntariatului. Ne adresăm în special tinerilor şi vom fi prezenţi şi pe social media”, a declarat Diana Pirciu, manager voluntari în cadrul FRF.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat că audienţa la Campionatul European va fi în jurul cifrei de 5 miliarde de telespectatori: “Dorim să marcăm 500 de zile până la debutul Euro 2020. Toate cele 12 naţiuni implicate vor oferi experienţe unice şi acesta trebuie să fie un obiectiv pentru noi toţi cei implicaţi. E o bucurie pe care am simţit-o încă din primul moment în care România a reuşit să câştige încrederea UEFA în găzduirea acestui turneu final. Nu cred că mai găsim un altfel de proiect la care să avem o astfel de implicare. Ne dorim să aducem cât mai aproape de suporteri un turneu unic cu cel mai bun fotbal şi de aceea ne dorim să fim aproape faţă de suporterii români. Audienţa globală ne aşteptăm să depăşească 5 miliarde iar cele peste 3 milioane de bilete reprezintă o creştere faţă de ediţiile precedente”.

În ceea ce priveşte construcţia celor patru stadioane de antrenament pentru echipele participante, Burleanu a spus că lucrările sunt în grafic. “Din punct de vedere fotbalistic trebuie să fim pregătiţi, trebuie să fim la acest campionat european. Din informaţiile pe care le avem de la Compania Naţională de Investiţii suntem în grafic şi până în martie 2020 să putem fi gata cu cele trei stadioane. Avem întârzieri la stadionul Dinamo, dar încercăm să recuperăm aceste întârzieri astfel încât că suporterii dinamovişti să se poată bucura de un stadion modern după Euro 2020. Ne dorim să fim pregătiţi şi avem bineînţeles şi un plan B chiar şi în ceea ce priveşte terenurile de antrenament. Pe noi ne interesează să avem o moştenire şi asta constă în cele patru stadioane, pentru că nu am mai avut parte de o astfel de investiţie din anii ‘70 şi asta va reprezenta un moment foarte important care ne va ajuta să dezvoltăm fotbalul în ţara noastră. Dar cea mai importantă moştenire va fi reprezentată de cele 400 de terenuri care sunt parte a garanţiei guvernamentale. În momentul de faţă nu avem un buget pentru acest proiect. Noi ca federaţie ne-am dorit să începem mai devreme acest lucru. Noi avem şase şantiere deschise şi în primăvara acestui Ioan vom finaliza şase din cele 10 terenuri pe care vrem să le dăm gata până în 2020. Avem şantiere deschise la Botoşani, Iaşi, la Râmnicu Sărat, la Călăraşi şi Târgovişte. E un esec orice lipsă a echipei naţionale de la orice turneu final, echipa naţională trebuie să se califice la acest turneu final şi va fi un avantaj pentru jucătorii noştri pentru că vor avea cel puţin două meciuri oficiale pe Arena Naţională”.

Florin Şari, manager de proiect la Euro 2020, a afirmat că preţul construcţiei unui loc pe stadioanele intrate în proiect este de aproximativ 1500 de euro. “Există o estimare cu privire la capacitatea celor patru stadioane Ghencea, 30.000 de locuri, Giuleşti între 14 şi 16 mii de locuri, apoi Arcul de Triumf cu 8100 de locuri şi Dinamo, în funcţie de factorii de urbanism, poate să aibă între 18 şi 20 de mii de locuri. Din calculele pe care Compania Naţională de Investiţii le-a făcut publice un loc pe o arenă construită în România cu toate facilităţile incluse este de 1.500 1.600 de euro cu variaţii specifice fiecărei construcţii în parte".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.