Petra Kvitova, care de luni va fi numărul 2 mondial, a declarat forfait pentru meciul pe care Cehia îl va disputa cu România, în sferturile de finală ale Cupei Federaţiei, informează presa cehă, citată de Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ea trebuie să-şi apere săptămâna precedentă tilul de la Sankt Petersburg, apoi, săptămâna următoare, pe cel de la Doha. Nici eu, nici căpitanul Petr Pala nu ne aşteptăm ca ea să participe", a declarat, pentru cotidianul Dnes, managerul jucătoarei, Miroslav Cernosek, care a adăugat că Petra Kvitova se va alătura echipei Cehiei în tururile următoare.

"A jucat întotdeauna când a putut. Nu este genul de jucătoare care să-şi găsească scuze", a precizat Cernosek.

Purtătorul de cuvânt al echipei Cehiei a refuzat să confirme pentru AFP această informaţie. 

Deţinătoarea trofeului, Cehia, va întâlni, la 9 şi 10 februarie, la Ostrava, România, în sferturile de finală ale ediţiei 2019 a Grupei Mondiale a FedCup.

În noiembrie trecut, Kvitova, care a suferit o viroză, nu a evoluat în finala pe care Cehia a câştigat-o, cu 3-0, cu SUA.

În absenţa Petrei Kvitova, Cehia are de unde alge pentru a face o echipă competitivă, din care probabil nu vor lipsi jucătoare ca Barbora Strycova, locul 34 WTA, Katerina Sinuakova, locul 33 WTA (ambele prezente la simplu în meciul cu SUA) sau Karolina Pliskova, locul 8 WTA, aceasta din urmă fiind semifinalistă la AusOpen.

Japoneza Naomi Osaka, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a câştigat Australian Open, după ce a învins-o în finală, sâmbătă, pe sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 8, scor 7-6 (7/2), 5-7, 6-4.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.