Copilul căzut într-un puţ strâmt şi adânc, la 13 ianuarie, în sudul Spaniei, a fost găsit mort în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei operaţiuni de o amploare excepţională, care a ţinut Spania cu sufletul la gură, au anunţat autorităţile, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Din nefericire, la (ora locală) 1.25 (2.25, ora României), echipele de salvare au ajuns la nivelul puţului unde era căutat Julen şi a localizat corpul fără viaţă al micuţului”, a scris pe Twitter prefectul Andaluziei Alfonso Gomez de Celis, care a prezentat ”condoleanţe” familiei.

Un furgon al serviciilor funerare s-a dus la faţa locului, în Munţii Totalan, pentru a lua corpul copilului, a constat AFP.

Julen Rosello a căzut accidental, potrivit părinţilor, duminică, la 13 ianuarie, într-un puţ abandonat cu diametrul de 25 de centimetri şi de peste 100 de metri adâncime, săpat în căutarea apei. Copilul se juca pe un teren aparţinând unui membru al familiei sale, în timp ce părinţii săi luau masa în apropiere. Acest puţ a fost săpat fără autorizaţie, potrivit autorităţilor.

”Toată Spania se uneşte în tristeţea infinită a familiei lui Julen. Am urmărit îndeaproape fiecare etapă pentru a ajunge la el. Mulţumim pentru întotdeauna eforturilor neobosite ale celor care l-au căutat în aceste zile”, a reacţionat şeful Guvernului Pedro Sanchez pe Twitter.

Ţara a fost cu atât mai emoţionată de cât acest caz, cu cât părinţii lui Julen au pierdut, în 2017, un copil în vârstă de trei ani, mort într-o criză cardiacă potrivit presei spaniole.

Pentru a determina cauzele exacte ale căderii copilului în puţul nesemnlat, părinţii, proprietarului terenului şi persoana care a săpat puţul au fost interogaţi de la începutul cazului, iar o anchetă a fost deschisă de către un judecător la Malaga, provincia în care se află Totalan.

MINERI DE ELITĂ

Autorităţile nu au avut vreun moment vreo probă cu privire la faptul că copilul ar fi fost în viaţă. Păr al copilului şi o pungă de dulciuri au fost găsite în puţ.

Însă ele au lansat încă de la început o operaţiune de o amploare excepţională, mobilizând sute de salvatori, sub privirile unei mulţimi de jurnalişti, cu scopul de a-l găsi pe copil.

Salvatorii au introdus iniţial o cameră în puţ, însă nu au putut să treacă dincolo de 70 de metri adâncime, deoarece un strat de pietre bloca complet accesul.

Ei au fost obligaţi să sape un tunel paralel, a cărui realizare s-a confruntat cu numeroase întârzieri, din cauza durităţii rocii.

În ultima fază a operaţiunii, de o mare complexitate şi riscantă, mineri de elită, obişnuiţi să intervină la salvarea unor victime în circumstanţele cele mai dificile şi veniţi special din regiunea minieră a Asturiei (nord-vest), au săpat o galerie orizontală de aproape patru metri pentru a intra în puţ din tunelul paralel, la nivelul unde autorităţile credeau că pot găsi copilul.

Echipaţi cu butelii de oxigen, aceşti opt mineri, care au lucrat cu schimbul în echipe de doi, au coborât încă de joi seara în tunel, cu ajutorul unui fel de cuşcă metalică.

Pompieri şi o echipă de artificieri din cadrul Gărzii Civile au participat de asemenea la această ultimă operaţiune.

EXPLOZII CONTROLATE

Săpând cu ajutorul unui burghiu enorm, minerii au fost nevoiţi să facă apel, în contextul durităţii rocii, la artificieri, care au procedat în total la patru explozii controlate, ultima la câteva zeci de centimetri de puţ.

”Acolo unde am întâlnit un material extrem de dur în tunelul vertical, am întâlnit acelaşi material în galeria orizontală în care lucrăm pentru a ajunge la Julen”, sublinia vineri Jorge Martin, un purtător de cuvânt al Gărzii Civile.

În pofida şanselor de a-l găsi pe Julen în viaţă, părinţii şi-au păstrat speranţa până la capăt.

”Ei mi-au spus «noi nu ne-ampierdut speranţa vreun moment»”, a declarat pentru presă Juan José Cortés, un bărbat cunoscut în Spania ca fiind tatăl lui Mari Luz, o fată învârstă de cinci ani asasinată în 2008 la Huelva, în aceeaşi regiune, care a devenit purtătorul lor de cuvânt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.