Papa Francisc a luat apărarea imigranţilor care nu sunt, în opinia sa, purtătorii unui ”rău social”, în America Centrală, de unde pleacă regulat către Statele Unite caravane de mii de persoane ce fug din calea violenţei şi sărăciei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scandalul cazurilor de pedofilie în rândul clerului, absent până acum la Zilele Mondiale ale Tineretului în Panama, a reapărut vineri.

Într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt interimar al Vaticanului Alessandro Gisotti a fost întrebat de ce acest dosar nu a fost abordat joi de către Papa în cursul unei întâlniri cu episcopi din America Centrală.

Alessandro Gisotti a dat asigurări că această temă se află ”în centrul preocupărilor” lui Francisc, care pregăteşte la sfârşitul lui februarie, la Vatican, o reuniune mondială a prelaţilor, foarte aşteptată, pe tema ”protecţiei minorilor” în Biserica Catolică.

”Va fi o ocazie fără precedent să se înfrunte problema şi să se găsească adevărate măsuri concrete pentru ca, atunci când episcopii vor pleca înapoi de la Roma, să fie în măsură să facă faţă acestui flagel teribil”, a continuat reprezentantul Vaticanului.

”Ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu este necesar ca el (Papa) să abordeze acest subiect la fiecare conferinţă cu episcopii sau de fiecare dată când sunt tineri (...). Puteţi înţelege cât de importantă este această reuniune (din fenruarie, la Roma) pentru Papă”, a adăugat el.

Papa Francisc, în vârstă de 82 de ani, s-a dus vineri seara pe scena ridicată la ţărmul Oceanului Pacific pentru Drumul Crucii.

În tradiţia creştină, parcursul "Via Crucis" retrăieşte clavarul lui Isus, al condamnării sale la moarte şi crucificării sale, moartea sa şi depunerea sa în mormânt.

”Noi vrem să fim Biserica care favorizează o cultură ce ştie să primească, protejeze, promoveze şi integreze, care nu stigmatizează şi, mai ales, care nu generalizează, prin condamnarea cea mai absurdă şi mai iresponsabilă, identificând orice migrant drept un purtător de rău social”, a declarat Francisc în faţa a 400.000 de persoane, potrivit organizatorilor.

”ZID INVIZIBIL”

Aceste cuvinte au produs un ecou în Herberth Cruz, un student salvadorian în vârstă de 29 de ani, care a făcut 40 de ore cu autocarul pentru a veni în Panama.

”Vecinii mei au fost nevoiţi să emigreze din cauza gangurilor. Poţi fi ucis dacă treci pe drumul pe care nu trebuie. Nu puteam să mă duc la slujbă în parohia mea, pentru că este pe teritoriul altei bande”, a declarat el pentru AFP.

Anual, aproximativ o jumătate de milion de persoane din America Centrală traversează Mexicul în căutarea visului american, însă anul trecut imigranţii au decis să circule în grup, în caravane mizerabile, provocând furia preşedintelui Donald Trump. Anul 2018 a fost marcat, de asemenea, de exodul masiv al venezuelenilor, care fug din calea unor crize economice şi politice în ţara lor.

Liderul spiritual al celor 1,3 miliarde de catolici din lume s-a dus vineri la o închisoare de minori, în apropiere de capitala panameză.

”Cu vieţile oamenilor pare mai uşor să pui pancarte şi etichete care înţepenesc şi stigmatizează, nu doar trecutul, ci şi prezentul şi viitorul persoanelor. Etichete care, în definitiv, nu fac decât să creeze disensiuni - aici sunt cei buni şi acolo sunt cei răi, aici drepţii, acolo păcătoşii”, a declarat Francisc în faţa tinerilor deţinuţi în Centrul de detenţie Pacora.

”Această atitudine poluează totul pentru că ea ridică un zid invizibil care lasă să se creadă că marginalizând, despărţind sau izolând se vor rezolva în mod magic toate problemele”, a continuat el.

Cu puţin înainte, unul dintre cei 180 de deţinuţi, care ”se vede într-o viaţă viitoare bucătar-şef”, i-a povestit lui Francisc parcursul său spiritual de la arestarea sa în 2016.

”Vă mulţumesc că vă faceţi timp să ascultaţii un tânăr privat de libertate ca mine, nu există cuvinte pentru a descrie libertatea pe care simt în acest moment. Mulţumesc pentru asta”, i-a spus el Papei.

Acest tânăr a beneficiat de o măsură de clemenţă din partea autorităţilor - el a fost eliberat, la fel ca alţi opt deţinuţi.

Într-un registru mai uşor, sosind la închisoare, Jorge Bergoglio i-a spus ”La mulţi ani!” unei femei în vârstă, care i-a atras atenţia în mulţime.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.