Trei colecţii de vinuri bucureştene vor fi puse în vânzare pe 5 februarie, la Artmark, într-o licitaţie care va avea loc la Palatul Cesianu-Racoviţă. Vedeta este un Domaine de la Romanée-Conti, din 1998, la un preţ de pornire de 13.500 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Considerat unanim drept cel mai bun vin burgund, Romanée Conti este unul dintre cele mai valoroase vinuri din lume şi cea mai sigură valoare pentru licitaţii, potrivit Casei Christies.

Cu o producţie de doar 5.046 sticle în 1998 şi cu eticheta numerotată, preţul mare al acestui vin este în primul rând dat de calitatea viei cu vârstă medie de peste 50 de ani şi de recolta foarte mică - trei rânduri de Pinot Noir pentru o sticlă de vin. Potenţialul de îmbătrânire este între 20 şi 40 de ani, iar valoarea lui creşte constant.

Tot acum, un celebru producător din România propune în premieră o vânzare în avans (en primeurs). Este vorba de un lot inedit, aflat încă în butoi. Vinul va fi îmbuteliat în următoarele luni, iar butoiul gol este oferit cumpărătorului alături de cele 230 de sticle. Sticlele vor fi o ediţie limitată marcate cu numele persoanei care va adjudeca lotul.

Produs în 1918, Château Haut-Brion, celebru Pessac-Leognan Premier Cru Classe, este o piesă de colecţie cu o vechime de 100 de ani. Un an fericit datorită încheierii Primului Război Mondial, dar şi un an foarte bun în podgoriile din Bordeaux. Lotul “Centenar” are un preţ de pornire de 500 de euro. Sticla este în stare bună, iar vinul are nivelul scăzut până la nivelul superior al etichetei.

Un alt lot istoric pregătit pentru alte decenii de viaţă, dar şi pentru a fi degustat şi savurat imediat este un Armagnac Laubade de la 1900 (preţ de pornire: 1.900 de euro). Château de Laubade aparţine Familiei Lesgourgues şi deţine o impresionantă colecţie de armagnacs vintage datând din secolul al IX-lea şi până în prezent. Vintage 1900 a fost păstrat în butoi timp de 80 de ani, înainte de a fi mutat în sticlă. Eleganta sticlă este prezentată în cutia de lemn manufacturată, având anul gravat în metal pe capac. Lotul este în stare excelentă, după îmbuteliere, sticla a fost păstrată într-un singur loc, în condiţii optime.

De asemenea, se va putea licita pentru o întreagă bibliotecă de vinuri la un preţ de pornire de numai 400 de euro. Colecţia cuprinde o selecţie de 206 vinuri din Italia, din anii '60 -'90: Mario Pezzi, Pasqua, Sartori.

În licitaţie va fi prezent şi un lot de trei sticle de Promontory 2012, ce deţine titlul de "cel mai bun vin din lume". Distincţia este acordată de Ghidul vinurilor Bettane + Desseauve, 2019. Vinul Promontory, Napa Valley (preţ de pornire: 1.200 de euro) este produs pe proprietatea californiană a lui Bill Harlan şi are note impresionante într-o medie de 97 din 100 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.