Arbitrii şi asistenţii care oficiază meciurile din cadrul Ligii I au susţinut, miercuri, la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, testele fizice premergătoare sezonului de primăvară, pe care le-au trecut, anunţă FRF.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Au lipsit motivat de la teste Ovidiu Haţegan şi Istan Kovacs, ambii find delegaţi la meciuri internaţionale.

În această perioadă arbitrii vor fi instruiţi în legătură cu ultimele reglementări apărute în materie de arbitraj. Între 24 şi 25 de ianuarie, observatorii de arbitri din Liga 1 vor fi testaţi şi instruiţi.

 “Din punct de vedere fizic, arbitrii sunt pregătiţi pentru startul Ligii 1. Prima parte a campionatului a fost una bună din punct de vedere al arbitrajului, suntem mulţumiţi de actrivitatea lor, dar sunt şi lucruri de îmbunătăţit pe care le vom discuta cu aceştia la întâlnirile programate.  Noi, cei de la CCA şi cei din conducerea FRF urmărim foarte atent posibilitatea introducerii tehnologiei VAR în Liga 1. LPF a anunţat de mai mult timp posibilitatea introducerii VAR, dar deocamdată nu s-a concretizat nimic”, a declarat vicepreşedintele CCA, Alexandru Deaconu.

Arbitrul FIFA Radu Petrescu a precizat că este pregătit pentru începerea noului an: “Suntem pregătiţi de reluarea campionatului, ne-am adaptat la faptul că Liga 1 va începe mai devreme în acest an. Vrem să continuăm pe linia foarte bună pe care am avut-o în primele 21 de etape, atunci când lumea a apreciat prestaţiile noastre. VAR ne-ar ajuta foarte mult în dezvoltarea arbitrajului românesc. Am avea nevoie de cursuri speciale pentru a fi pregătiţi pentru a lucra cu această tehnologie”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.