Prinţul Philip, soţul reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, a primit un avertisment din partea poliţiei după ce a fost fotografiat conducând fără centura de siguranţă, la doua două zile după ce a fost implicat într-un accident rutier în care două femei au fost rănite uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Reuters, după ce mai multe ziare britanice au publicat fotografii cu ducele de Edinburgh conducând singur, sâmbătă, prin Sandringham, poliţia a transmis printr-un purtător de cuvânt: „Suntem la curent cu fotografiile. Şoferului i-au fost trimise recomandări, iar asta este în conformitate cu răspunsul nostru standard când suntem înştiinţaţi de astfel de încălcări”.

Ducele de Edinburgh, în vârstă de 97 de ani, a fost văzut la volanul unui Land Rover nou, la două zile după accidentul în care a fost implicat pe un drum din apropiere de Sandringham, Norfolk.

BBC a relatat pe baza unor fotografii publicate de Daily Mail şi The Sun că prinţul Philip conducea, sâmbătă, singur prin Sandringham.

Noul Freelander, maşina pe care o conducea prinţul Philip, a fost adusă vineri la Sandringham, unde ducele şi regina Elizabeth a II-a locuiesc încă de la Crăciun.

Potrivit Daily Mail, prinţul Philip conducea fără a avea pusă centura de siguranţă.

În accidentul de joi, el a fost nevătămat, însă două femei dintr-o altă maşină au fost rănite.

Maşina ducelui, în care se afla singur, s-a ciocnit cu o Kia, condusă de o femeie în vârstă de 28 de ani. Şoferiţa a suferit mai multe tăieturi, iar pasagera din dreapta, în vârstă de 45 de ani, şi-a rupt încheietura mâinii.

În Kia se afla şi un băiat în vârstă de 9 luni, care a scăpat nevătămat.

Poliţia din Norfolk a spus că accidentul este anchetat şi că vor fi luate măsurile corespunzătoare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.