Deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost scuipat şi insultat la Drobeta Turnu Severin de un protestatar, care l-a făcut bolşevic şi i-a reproşat că a eliberat din închisori violatorii, întrebându-l pe cine reprezintă în Parlament, la rândul său, Nicolicea numindu-l pe acesta "prost". Protestatarul a avut o abordare similară şi în czul secretarului general al PSD Codrin Ştefănescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestatarul este Ion Olteanu, care a şi postat pe Facebook înregistrarea incidentului, comentând că atunci când protesta faţă de Adriaan Duicu - cel care l-a exclus pe Eugen Nicolicea din PSD Mehedinţie -  Nicolicea îl numea "maestre", iar acum îl face "escroc" şi "prost".

"Băi, bolşevicu' Nicolicea!", i se adresează el deputatului PSD, după care îl scuipă, spunând: "Asta este pentru că le-ai data drumul la criminali, mă! Şi la violatori!".

După ce a fost numit escroc, Olteanu a replicat: "Tu eşti un escroc, că furi banii, bă!".

El îl mai intreabă pe deputat ce a făcut la Revoluţie, reproşându-i că are dosarul "la secret" şi îi spune că este "prost" pentru că a căzut în Parlament. De asemenea îl întreabă în numele cui a modificat codurile penale şi legile justiţiei şi pe cine reprezintă în Parlament şi îi spune că este "slugă la condamnatul Dragnea".

Un schimb de replici similar a avut Olteanu şi cu Codrin Ştefănescu, care, după ce a fost insultat de protestatar, i-a spus "Du-te dracu;' de prost!", replica fiind: "Tu eşti prost, băi ciumă roşie!".

"

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.