Fostul premier Adrian Năstase comentează într-o postare pe blog ceremonia care a avut loc joi seară la Ateneu pentru marcarea preşedinţiei române a Consiliului UE, dar şi manifestaţia pro Europa, care a avut loc în faţa Ateneului. În opinia sa, "au fost salvate aparenţele" prin participarea preşedintelui Iohannis, discursurile oficialilor români au fost "corecte, echilibrate", ale preşedintelui Consiliului European Donald Tusk şi preşedintelui PE Antonio Tajani "scrise cu suflet, emoţionante", iar al preşedintelui CE Jean Claude Juncker, " fad, de cancelarie, fără touch". Fostul premier se referă şi la "prezentatoarea" care apare într-unul dintre filmele prezentate la eveniment şi despre care au circulat informaţii confom cărora ar fi fiica fostei sale consiliere, actual consilier onorific al premierului, Anca Alexandrescu. "Impresionantă prezentatoarea - o tânără de 10 ani", apreciază Năstase. El relatează ironic că, la terminarea ceremoniei, "cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I" şi că nimeni nu a înţeles mesajul lor proiectat pe Palatul Regal, "Noi vrem in UE, PSD vrea in Rusia", opinând "frigul generează unele dereglări de judecată".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"M-am bucurat că, cel puţin, aparenţele au fost salvate prin participarea preşedintelui Johannis la această manifestare organizată de guvern. Discursurile oficialilor români-corecte, echilibrate. Discursurile preşedinţilor Tusk şi Tarjani-scrise cu suflet, emoţionante. Discursul lui Juncker (obosit şi plictisit)-fad, de cancelarie, fără "touch"", scrie Adrian Năstase.
  
El spune că a întâlnit şi persoane care încă îşi aduc aminte de contribuţia guvernului pe care l-a condus la realizarea aderării la UE şi că s-a întreţinut şi cu unii dintre oficialii străini, printre care şi Frans Timmermans, pe care afirmă că l-a cunoscut bine în urmă cu mai mulţi ani. 
  
"După discursuri, au fost prezentate două pelicule video. Una dintre ele evocă, emoţionant, o Românie pe care îţi doreşti să o cunoşti mai bine. Impresionantă prezentatoarea-o tânără de 10 ani", comentează fostul premier. Informaţii vehiculate încă de joi seară susţineau că fetiţa care apare în clip ar fi fiica Ancăi Alexandrescu, fosta sa consilieră şi actual consilier onorific al premierului Dăncilă.
 
Adrian Năstae se referă şi la protestul desfăşurat simultan cu ceremonia, în apropierea Ateneului, precum şi la mesajul proiectat în timpul evenimentului,  "Noi vrem în UE, PSD vrea în Rusia".
  
 "Când s-a terminat ceremonia, afară ningea. Cei câteva zeci de protestatari plecaseră de sub podoabele calului lui Carol I. Cred că nimeni nu a înţeles mesajul lor proiectat pe Palatul Regal, "Noi vrem în UE, PSD vrea în Rusia". Poate că frigul generează unele dereglări de judecată. Din câte ştiu, SUNTEM în UE. În Rusia nu avem cum să intrăm, chiar dacă am vrea. Formulă lui Antonescu a fost conjuncturală. S-ar putea însă că Dacian Ciolos, care i-a vizitat, să le fi spus că PSD a fost determinant în ceea ce priveşte aderarea la UE iar cei care vor să între şi chiar intră în Rusia sunt unii membri mai puternici ai UE, cu mari interese economice acolo", comentează ironic fostul premier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.